Numai 100 de clujeni au venit sâmbătă, de la ora 14.00, la protestul organizat în Piața Unirii pentru susținerea lui Raed Arafat și SMURD. Deși zilele trecut peste 1.500 de persoane și-au manifestat intenția de a participa la protest, odată ce Legea Sănătății a fost oprită, oamenii nu au mai ieșit în stradă.Cu toate acestea, cei veniți la manifestație au afișat pancarde cu mesaje de susținere pentru Arafat, dar și mesaje împotriva președintelui Traian Băsescu: „Avem încredere în Raed Arafat”, „Nu puteniți cătușe democrației”, „La toamnă lacrimile vor fi portocalii” sau „România a votat: la sănătate, Arafat”.La protest au participat și milionarul Răzvan Rotta, împreună cu soția sa, Alice Rotta, care în urmă cu câteva luni a protestat mai multe zile la rând în fața sediului PDL Cluj, cerând demisia lui Băsescu, precum și profesorul Mircea Bârsan, președintele Colegiului medicilor din Cluj. Protestul a fost susținut și de ecologiștii de la Roșia Montană.„Am venit astăzi aici să continuăm mesajul de susținere pentru Raed Arafat. Ne dorim ca acesta să ne reprezinte în Ministerul Sănătății și îi solicităm Guvernului să îi facă o invitație în acest sens”, a declarat Andreea Duminicioiu, una dintre protestatare.Astfel de proteste au avut loc joi și vineri în întreaga țară. Spre deosebire de Cluj, oamenii strâns în număr mult mai mare: la Târgu-Mureș s-au adunat peste 2000 de persoane, iar la București și Brașov s-au adunat câteva sute. De fiecare dată, protestele s-au transformat în manifestații anti-Băsescu. [slideshow]Foto:Laura Muresan
100 de clujeni la mișcarea de susținere a lui Raed Arafat GALERIE FOTO
ULTIMELE ȘTIRI