• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • 2100 de tineri catolici din întreaga ţară, episcopi și preoţi au participat la o mare procesiune prin Cluj

2100 de tineri catolici din întreaga ţară, episcopi și preoţi au participat la o mare procesiune prin Cluj

Publicat: 26 iulie, 2015 11:14
Actualizat: 23 martie, 2022 05:24

2100 de tineri catolici din întreaga ţară, episcopi și preoţi alu participat la o mare procesiune prin Cluj, cu ocazia Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic. 

Participanții la procesiune au pornit din Piaţa Unirii, de lângă Catedrala romano-catolică „Sf. Mihail”, spre Mănăstirea Surorilor Congregaţiei Maicii Domnului (Str. Romul Ladea, Cart. Gheorgheni).

PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla i-a binecuvântat pe tineri la pornirea în procesiune, îndemnându-i ca acest drum pe străzile oraşului să fie un drum spiritual, care să le amintească de drumul vieţii noastre pământeşti spre acel final al întâlnirii cu Dumnezeu şi totodată procesiunea să fie, pentru trecătorii pe care-i vor întâlni, o mărturie a credinţei în Dumnezeu.

Tinerii au pornit în cântări şi rugăciune, pe str. Eroilor, unde se află Monumentul Memorandiștilor, pe care sunt inscripţionate cuvintele ”Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă!” (Ioan Raţiu). La fel, această procesiune de mare amploare afirmă existenţa tinerilor catolici, afirmă existenţa şi vitalitatea Bisericii Catolice în lumea secularizată şi parcă desprinsă de valorile creştine – ei sunt cei care vor reda lumii frumuseţea, valoarea şi lumina credinţei în Hristos, Cel ce care a murit pentru fiecare om şi a Înviat glorios pentru a da viaţă tuturor!

Miile de tineri au trecut prin faţa Catedralei episcopale greco-catolică „Schimbarea la Faţă”, apoi pe lângă Catedrala ortodoxă cu hramul „Buna Vestire”, din Piaţa Avram Iancu. În urma Crucii, cu tineri purtând logo-ul în formă de inimă al INTC 2015, ei şi-au continuat drumul „în căutarea fericirii”, trecând apoi prin Piaţa Cipariu, unde se înalţă Catedrala greco-catolică în construcţie ce va fi dedicată Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului al XX-lea. Catedrala în construcţie are la demisol capela „Sf. Iosif” şi adăposteşte mormântul IPS George Guţiu, Arhiepiscop ad personam, mărturisitor al credinţei în închisoare, care, cu siguranţă, alături de Martirii şi Mărturisitorii din Biserica biruitoare, cerească, au privit şi binecuvântat cu bucurie miile de tineri ai Bisericii, cei pentru care au luptat şi s-au jertfit.

Împreună cu PS Florentin, la aceste momente de comuniune, au participat Ierarhii: PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare, PS Laszlo Bocsei, Episcop romano-catolic de Oradea, PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureş.

La sosirea în curtea Mănăstirii Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, pelerinii au fost primiţi de Maica Paula, Superioară generală a CMD, care a însoţit Ierarhii în capela mănăstirii, unde s-au închinat şi au rămas câteva clipe în rugăciune, în tăcere.

Pr. vicar Anton Crişan, rector al Catedralei „Schimbarea la Faţă” din Cluj, a ridicat din Sf. Altar, Ostensoriul purtându-L pe Isus prezent în Sf. Ostie, şi, împreună cu Ierarhii Bisericii Catolice au ieşit în curte, unde se aflau cei 2100 de tineri. Ostensoriul a fost aşezat pe un altar amenajat într-un loc mai înalt, de unde Isus a binecuvântat, din Ostensoriu, mulţimea tinerilor. Pr. Anton s-a închinat, la fel Ierarhii, Preoţii, Surorile Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului şi Persoanele Consacrate din alte Ordine şi Congregaţii religioase şi toţi tinerii.

A urmat Adoraţia Euharistică, rugăciune care a fost acompaniată de Grupul de adoraţie „Triumful Inimii Neprihănite” coordonat de pr. Anton, cel ce rostit şi meditaţiile care alternau cu cântări şi momente de tăcere.

Adoraţia Euharistică de la CMD a fost transmisă în direct de Radio Maria, la fel ca întreg programul INTC, Cluj-Napoca, 2015, reprezentanţii Eparhiei de Cluj-Gherla mulţumind şi pe această cale postului de radio catolic pentru că au făcut ca numărul credincioşilor uniţi în rugăciune să fie mult mai mare. Programul a putut să fie urmărit şi online pe canalul YouTube al INTC-ului (https://www.youtube.com/user/intc2015).

Înainte de binecuvântarea finală, PS Florentin, gazda INTC-ului a spus: „Mulţumim Surorilor CMD pentru că ne-au permis să petrecem acest moment de adoraţie împreună, aici, sub mantia Preasfintei Fecioare Maria. Mulţumim Preasfinţiţilor Episcopi: Preasfinţitului Petru al Diecezei de Iaşi, PS Alexandru al Eparhiei de Lugoj, PS Virgil al Eparhiei de Oradea Mare, PS Laszlo al Diecezei de Oradea Mare, PS Vasile Maramureş şi invitatului special al INTC 2015, pr. Daniel Ange din Franţa”. Mulţumiri au fost adresate şi tuturor preoţilor şi Persoanelor Consacrate din alte Ordine şi Congregaţii religioase, precum şi „minunaţilor tineri pentru care am făcut acest moment de rugăciune împreună. Fie ca Acela căruia ne-am rugat, să rămână mereu în noi şi împreună cu noi şi să înţelegem că acolo unde mergem, acolo unde ascultăm, acolo unde iubim, El este cu noi!”, pentru că răsună şi azi cuvântul Mântuitorului: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Mt 28,20). (VS-DIRMM)

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
22 mai, 2025
Călin Cozma, AUR Cluj: AUR pe care îl știm noi felicită președintele ales și pune umărul la reconstrucție
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri

Consilierul local AUR Cluj-Napoca, Calin Cozma a remis presei un document intitulat „Manifestul de la ...

Călin Cozma, AUR Cluj: AUR pe care îl știm noi felicită președintele ales și pune umărul la reconstrucție

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines. Noua rută ...

Aeroportul Internațional Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines

Alegerea unui cărucior potrivit pentru copilul tău este una dintre cele mai importante decizii cu ...

Cum contribuie un cărucior 3 în 1 la confortul și siguranța copilului tău

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate
Success message!
Warning message!
Error message!