O grevă majoră a angajaţilor de la sol va paraliza, luni, cele două aeroporturi din Berlin, informează Digi24.
Aproximativ 2.000 de angajaţi au încetat lucrul la ora 5.00, ora României, pentru 25 de ore.
Aceştia solicită majorarea salariului de la 11 la 12 euro pe oră. Mii de pasageri vor fi afectaţi de noua grevă, care vine după cea de vineri, când au fost anulate aproape 700 de zboruri. Companiile aeriene afectate au fost Air Berlin, Lufthansa, easyJet și Ryanair.