Guvernul a stabilit ca data de 30 aprilie 2018 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi, având în vedere că marți, 1 mai, este zi liberă nelucrătoare conform Codului Muncii.
Pentru recuperarea zilei de 30 aprilie, instituţiile publice vor opta fie pentru desfășurarea activității în regim normal de lucru sâmbătă, 5 mai, fie pentru prelungirea timpului de lucru, până la data de 11 mai, potrivit planificărilor stabilite.