Cel puţin 36 de persoane au murit şi peste 85 au fost rănite când un tren de pasageri care transporta peste 350 de persoane s-a ciocnit cu un tren de marfă, marţi seară, cu puţin înainte de miezul nopţii, în Tempi, în centrul Greciei, în apropiere de oraşul Larissa, informează News.ro.

Cel puţin 36 de persoane au murit şi 85 sunt rănite, în urma celui mai grav accident feroviar din ultimele decenii petrecut în Grecia, potrivit celui mai recent bilanţ, citat de Reuters.
Ciocnirea celor două trenuri a fost urmată de o explozie şi apoi de un incendiu puternic. Cele două trenuri circulau pe aceeaşi cale ferată când s-au ciocnit unul de celălalt, în apropiere de Larissa.
Din cei 85 de răniţi, 66 au fost internaţi în spital, iar şase se află la terapie intensivă.
Accidentul a avut loc în momentul în care trenul de pasageri a ieşit dintr-un tunel. Vagoanele deraiate, grav avariate, cu geamuri sparte, precum şi coloane groase de fum încă puteau fi văzute miercuri dimineaţă la faţa locului, unde salvatorii căutau încă supravieţuitori.
Aproximativ 250 de pasageri dintr-un total de 350 au fost evacuaţi în siguranţă la Salonic cu autobuze.
„Prioritatea noastră acum este tratarea răniţilor, căutarea şi găsirea persoanelor dispărute printre dărâmături şi oferirea de sprijin psihologic rudelor victimelor de către psihologi care se îndreaptă spre oraşul Larissa”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Giannis Oikonomou.
Există o anchetă în curs de desfăşurare pentru a afla ce a cauzat accidentul, a declarat pentru Reuters un oficial al Hellenic Train, sub rezerva anonimatului.
Poliţia l-a reţinut temporar pe şeful de gară din Larissa şi a convocat martori pentru interogatoriu, a precizat televiziunea publică ERT.
Trenul de marfă se deplasa de la Salonic la Larissa, în timp ce trenul de pasageri plecase din Atena în jurul orei locale 19.30. Pompierii au declarat că au fost informaţi despre accident cu puţin timp înainte de miezul nopţii.
În 1972, 19 persoane au fost ucise după ce două trenuri s-au ciocnit frontal în afara oraşului Larissa.
Sistemul feroviar îmbătrânit al Greciei are nevoie de modernizare, multe trenuri circulând pe şine unice, iar sistemele de semnalizare şi de control automat nu au fost încă instalate în multe zone, notează Reuters.
Grecia a vândut operatorul feroviar TRAINOSE către Ferrovie dello Stato Italiane din Italia în 2017, ca parte a programului său internaţional de salvare economică, şi se aştepta ca sute de milioane de euro să fie investite în infrastructura feroviară în anii următori. Potrivit site-ului companiei italiene, aceasta este principalul furnizor de transport feroviar pentru pasageri şi marfă din Grecia şi asigură 342 de rute de pasageri şi comerciale pe zi.