Alte două persoane au murit din cauza gerului, în judeţele Arad şi Constanţa, potrivit Ministerului Sănătății, astfel încât bilanțul deceselor a ajuns la 36 la nivel național. Dintre acestea, 28 de decese au fost cazuri găsite în spaţii publice și, din nefericire, urmează alte zile geroase care sunt foarte grele în special pentru oamenii fără adăpost.Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru intervalul 8 februarie ora 02:00 –12 februarie ora 10:00 o avertizare meteorologică, valabilă inclusiv pentru judeţul Cluj, de COD GALBEN de ger persistent.Potrivit avertizării, în intervalul amintit, în toate regiunile vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse în general între -25 grade Celsius şi -15 grade, iar cele maxime diurne vor rămâne negative.Numărul persoanelor fără adăpost şi a celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale, în ultimele 24 de ore, este de 215.Dintre acestea, 84 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unitățile și compartimentele de primiri urgență.Eforturile depuse de echipajele serviciilor de ambulanţă şi cele ale SMURD, care în această perioadă au avut misiuni de patrulare 24 de ore din 24, au făcut ca numărul deceselor să fie diminuat.Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.
38 de români uciși de ger. Urmează alte zile cu temperaturi de până la -25 de grade Celsius
ULTIMELE ȘTIRI