63,2% din populația Transilvaniei de Nord-Vest vrea CAPITALĂ REGIONALĂ LA CLUJ, opțiune care nu poate fi ignorată astfel încât va trebui transpusă în practicp, arată PSD Cluj. „În viitoarea Regiune de Nord-Vest, realitățile economice, sociale, culturale, cât și tradția istorică, a plasat municipiul Cluj-Napoca în fruntea listei pentru capitală regională, acest aspect fiind confirmat și de sondajul de opinie prezentat de dl. Liviu Dragnea, vicepremierul României, din care rezultă că 63,2% din populația județelor componente regiunii de nord-vest ar prefera centrul noii structuri la Cluj-Napoca.
Cluj-Napoca întruneşte suficiente argumente pentru a fi desemnat reşedinţa regiunii de nord-vest. Este vorba de un set de criterii funcţionale: căi de comunicaţii, capacitatea administrativă, capacitate locativă, capacitate instituţională, resurse umane capabile să gestioneze instituţiile regionale.Tradiția universitară este un alt atuu în sprijinul acestei argumentații, numeroși studenți din județele limitrofe învățând la Cluj, apoi încadrându-se în câmpul forței de muncă din oraș.În acest context trebuie să ţinem cont de realităţi şi să facem front comun în sensul unei justificări corecte şi nu unei lupte de orgolii”, a declarat senatorul Alexandru Cordoș.Potrivit social democratului, Clujul reprezintă varianta optimă pentru capitala regiunii de nord-vest, care poate asigura premizele de dezvotare tuturor județelor componente, având în vedere legăturile tradiționale cu acestea.
63,2% din populația Transilvaniei de Nord-Vest vrea CAPITALĂ REGIONALĂ LA CLUJ
ULTIMELE ȘTIRI