Ieri, 17 iulie, s-a încheiat primul curs destinat voluntarilor, ,,Professional Volunteering” susținut de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca.
Cursul ”Professional Volunteering” este un curs dezvoltat în cadrul proiectului cu același nume coordonat de Gemeinsam leben&lernen in Europa e.V (DE) în parteneriat cu Community Service Volunteers (UK), Dobrovolnicke Centrum o.s (SZ) și Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca (RO) în cadrul programului Erasmus +, Acțiunea Cheie 2 (Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici – Parteneriate stategice).
Cursul a fost gratuit și s-a desfășurat pe parcursul a cinci zile. Acesta a fost dedicat voluntarilor, începători sau cu mai multă experiență în acest sector, dar și persoanelor care sunt interesate să se implice în viitor, în voluntariat. Din cele 21 de persoane înscrise inițial, un număr total de 11 participanți s-a implicat activ pe durata întregului curs.
Majoritatea participanților au fost voluntari activi în comunitatea locală sau au fost implicați într-o activitate de voluntariat cel puțin odată în viață. Cei mai mulți au declarat că și-au dorit să participe la acest curs, pentru a afla mai mult despre oportunități de voluntariat naționale și internaționale dar și din dorința de a afla cum își pot îmbunătăți activitatea ca voluntari.
Cursul a abordat mai multe teme dintre care: drepturile și responsabilitățile voluntarului, oportunitățile naționale și internaționale de voluntariat, impactul voluntariatului asupra comunității locale, dinamica de grup, comunicarea de grup etc. Pe baza evaluărilor finale ale voluntarilor, cele mai relevante teme pentru grupul de participanți au fost: elemente legislative legate de activitatea de voluntariat cât și drepturile și responsabilitățile voluntarilor și oportunitățile naționale și internaționale de voluntariat. Cursul a fost livrat într-o manieră non-formală și a implicat de asemenea invitați speciali cu care voluntarii au avut ocazia de a împărtăși idei și bune practici. Invitații speciali au fost voluntari internaționali găzduiți de către Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, care au fost implicați în programe de voluntariat timp de un an.
Câteva impresii legate de curs: ,,Am aflat la curs despre lucruri care pot să le faci ca și voluntar, la care nu m-aș fi putut gândi.” ; ,,Mi-a plăcut foarte mult, acum mă simt mult mai hotărâtă să mă implic ca și voluntar.”; ,,Cred că hotărârea am avut-o dintotdeauna însă nu am știut exact unde pot să fac voluntariat, acum știu, lucrurile sunt mult mai clare”.