A murit Ion Diaconescu, părintele PNȚCD. Testamentul său politic: unificarea partidului. VIDEO

Președintele PNȚCD, Victor Ciorbea, a anunţat marţi seară că preşedintele de onoare al PNŢCD, Ion Diaconescu, a murit în cursul serii la Institutul Fundeni, la vârsta de 94 de ani, potrivit realitatea.net. El a fost internat încă de vineri din cauza unor tulburări de ritm cardiac. Fostul lider țărănist a mai fost internat la spital, în urmă cu patru ani.Ion Diaconescu este cel care după Revoluţie a reînfiinţat alături de Corneliu Coposu, Partidul Naţional Ţărănesc. În timpul regimului comunist, Diaconescu a stat 17 ani în închisoare.S-a născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti, judetul Argeş, ca nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, fondatorul și președintele Partidului Țărănesc, iar apoi vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc.Diaconescu a intrat în PNŢ încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).A absolvit Facultatea de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), după care a lucrat ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947, de unde a fost epurat. Este arestat la 1 decembrie 1947 și a fost deţinut politic până în 1964.După eliberare se angajează ca inginer la întreprinderea Ascensorul Bucureşti, până în 1980. În tot acest timp a păstrat legătura cu foști țărăniște, printre care Corneliu Coposu.Pe 22 decembrie 1989 semnează Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate. A fost mâna dreaptă a lui Corneliu Coposu la conducerea partidului, prim-vicepreşedinte între ianuarie 1990 și noiembrie 1995, pentru ca după moartea acestuia să preia preşedinţia în intervalul 12 noiembrie 1995 – 27 noiembrie 2000.După ce Emil Constantinescu este ales președinte al țării, Diaconescu devine preşedinte al CDR (1996 – 2000).A demisionat din funcţia de preşedinte al PNŢCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales preşedinte de onoare, în 21 ianuarie 2001.Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăţilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morală prin Biserică, privatizare.Și-a publicat memoriile în volumele „Temniţa -destinul generaţiei noastre” (1998), „După temniţă” (2003) şi „După Revoluţie” (2003).