Dacă va reuși să articuleze o majoritate parlamentară după alegeri, PNL îl va desemna premier pe Dacian Cioloș, chiar dacă acesta nu s-a înscris în partid.
„Am avut azi o discuţie foarte bună cu preşedintele PNL Alina Gorghiu în care m-a informat despre intenţia aceasta şi am spus că da, în măsura în care, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare, va exista o bază pentru o astfel de colaborare, sunt deschis acestei propuneri.
Dincolo de discuţia despre cine va fi viitorul premier, am spus că ceea ce mi se pare cel mai important este ca principiile şi valorile Platformei România 100 să fie preluate şi integrate de formaţiunile politice care o susţin. Ştiu că şi persoanele sunt importante, dar în cazul de faţă aş prefera ca discuţia şi asumarea politică să se concentreze pe principii şi valori care să stea la baza unui program de guvernare, mai mult decât pe persoane“, a declarat Dacian Cioloș citat de adevarul.ro.
Deşi acceptă susţinerea PNL, Dacian Cioloş spune că refuză să se implice în campania electorală alături de liberali.