Poreclit „deputatul care încă nu demisionează”, Adrian Severin a fost huiduit ieri la scena deschisă de colegii săi din Parlamentul European. Lui Severin i se cere să urmeze exemplul celorlalți doi eurodeputați vizati de dezvaluirile apărute în cotidianul britanic The Sunday Times si care au renuntat in urma acuzatiilor de coruptie la calitatea lor de membri ai PE. Adrian Severin și-a pierdut în ședința de ieri locul privilegiat, în primele rânduri ale PE, și a fost trimis în spate, lângă eurodeputații neafiliați politic, printre care se numără Gigi Becali și Vadim Tudor.Severin a fost exclus din grupul socialiștilor europeni, iar PSD urmează să organzeze luni o ședință în care va lua aceeași măsură împotriva sa.Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri – un român, un sloven şi un austriac – s-au declarat dispuşi să îşi “vândă serviciile” pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times, care s-au pretins a fi lobby-işti.Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: “Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru “servicii de consiliere”.Direcţia Naţională Anticorupţie s-a autosesizat în cazul eurodeputatului Adrian Severin. Acesta s-a autosuspendat ieri din PSD, insa a afirmat ca nu va demisiona din Parlamentul European, cum au facut-o ceilalti doi colegi ai sai asupra carora planeaza suspiciuni de coruptie.
Adrian Severin a fost huiduit în Parlamentul European
ULTIMELE ȘTIRI