Elevii premianți se vor putea înscrie să facă doi ani în unul, indiferent de ciclul școlar: primar, gimnazial, sau liceu. Doar olimpicii puteau face doi ani în unul, până acum.Elevul poate opta la comasarea a doi ani o singură dată într-un ciclu școlar și nu poate include primul și ultimul an al ciclului respectiv. De exemplu, vor putea alege să urmeze în paralele clasele a 2-a și a 3-a (în ciclul primar); clasele a 6-a și a 7-a (în ciclul gimnazial) și clasele a 10-a și a 11-a (în liceu).Condițiile pentru a putea face un asemenea pas sunt următoarele:– elevul trebuie să aibă cel puțin media 9 sau FB (pentru ciclul primar), atât în ultimul an de studiu, cât și la fiecare materie în parte
– media generală la purtare trebuie să fie de cel puțin 9,50
– părintele trebuie sa-și dea acordul în scris
– aviz de la psiholog, de la medicul școlii, si de la consiliul profesorilor
– urmează apoi o evaluare din toate disciplinele, unde e nevoie de un punctaj foarte bun.Astfel, cei care sunt capabili de acest efort, pot câștiga trei ani (câte unul în fiecare ciclu școlar), iar la 18 ani, în timp ce majoritatea termină liceul, pot avea în mână diploma de licență. Totuși, psihologii avertizează ca decizia să fie luată cu precauție, după ce părinții s-au asigurat că există capacitatea copilululi de a se supune la un efort suplimentar. Echilibrul emoțional ar trebui să fie pe primul loc în copilărie și adolescență.Proiectul Ministerului Educației se află momentan în dezbatere publică până la începutul lunii iulie.
Află cum poți termina școala mai repede, dacă te ții de treabă
ULTIMELE ȘTIRI