Mitropolia Clujului pare să aibă vise latifundiare: la doar câteva luni după moartea Prea Fericitului Bartolomeu, a primit din partea consiliului local terenul de pe Coastei, de unde au fostr evacuati romii cu ocazia Craciunului, dar vrea și terenul Consiliul județean de pe Calea Turzii 2-14, în suprafață de 3.000 de metri pătrați. Pe Coastei, unde a primit o jumătate de hectar, Mitropolia vrea să construiască cămine şi săli de curs pentru studenții de la teologie, iar pe Calea Turzii, un centru misionar. Cei care stabilesc destinația terenului de pe C. Turzii sunt consilierii județeni, care vor primi în mape un proiect de hotărâre care prevede concesionarea imobilului la cererea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului.Tinerii liberali cred că „decizia preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe, de a dona cei 3000 de metri pătraţi din domeniul public, de pe Calea Turzii la numărul 2-14, către Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, este una total neinspirată”.Preşedintele Organizaţiei Municipale de Tineret a PNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea crede că terenul ar fi trebuit donat în beneficiul celor câtorva mii de elevi care învaţă la Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Liceul de Coregrafie “O. Stroia” şi Liceul Teoretic “Gh. Şincai”, care au nevoie de o sala de sport decentă.”De ani de zile, şcolarii sunt obligaţi să îşi ţină orele de educaţie fizică în curte, deşi în vecinătate se află terenul de 3000 de metri pătraţi pe care se poate construi o sală de sport, care să deservească liceelor din zonă. Ba mai mult, există un proiect în această direcţie pe care Consiliul Judeţean păstorit de către Alin Tişe l-a blocat”, susține Bîldea.Liderul TNL Clu-Napoca le cere consilierilor județeni să respingă proiectul redactat în beneficiul Arhiepiscopiei.
ALE LUI A(ndreicuț)! Mitropolia Clujului are vise latifundiare: a primit terenul romilor de pe Coastei, dar vrea și terenul CJ de pe Calea Turzii
ULTIMELE ȘTIRI