Hillary Clinton, candidata partidului democrat, stânga americană, e prima femeie care ajunge în finala pentru Casă Albă, chiar dacă nu e prima care a încercat să acceadă la cea mai înaltă funcție în stat. Premiera s-a produs acum 150 de ani, cu Victoria Woodhull, în 1872, înainte că femeile în America să aibă măcar dreptul de să voteze.
Pentru ca să obţină victoria, Hillary Clinton sau Donald Trump au nevoie de 270 de electori (mai jos, prezentăm sistemul de vot american pe electori).
În ceea ce priveşte votul popular, democrata are 45 la sută, iar candidatul republican 42 la sută. În Colegiul Electorilor, cel care contează cu adevărat în sistemul electoral american, se preconizează că Hillary Clinton se poate baza pe 303 voturi, iar Donald Trump de 230.
Aceşti mari electori sunt atribuiţi stat cu stat celui care obţine victoria. Cu cât statul respectiv este mai populat, cu atât este mai mare numărul de mari electori.
12 sunt statele cheie din punct de vedere al marilor electori și vor juca rolul cel mai important în rezultatul final:
– OHIO: 18 mari electori. Trump 46,3%, Clinton 43%.
– CAROLINA DE NORD: 15 mari electori. Trump 46,8%, Clinton 46%.
– PENNSYLVANIA: 20 de mari electori. Clinton 46,8%, Trump 43,8%.
– VIRGINIA: 13 mari electori. Clinton 46,6%, Trump 41,4%.
– GEORGIA: 16 mari electori. Trump 48,3%, Clinton 42,7%.
– MICHIGAN: 16 mari electori. Clinton 46%, Trump 40,3%.
– ARIZONA: 11 mari electori. Trump 46,3%, Clinton 42,3%.
– COLORADO: 9 mari electori. Clinton 42,8%, Trump 40,2%.
– IOWA: 6 mari electori. Trump 41,7%, Clinton 40,3%.
– NEVADA: 6 mari electori. Trump 46%, Clinton 44%.
– NEW HAMPSHIRE: 4 mari electori. Trump 43,5%, Clinton 42%.
Cum funcționează sistemul american de alegere a președintelui
Americanii vor desemna azi un grup de mari electori reuniți în cadrul unui “Colegiu Electoral”. Acești electori aleși la nivelul fiecărui stat, aleg mai departe președintele.
Colegiul Electoral, creat prin amendamentul 12 al Constituţiei, în 1804, numără 538 de membri care vor alege preşedintele şi vicepreşedintele.
Câștigătorii alegerilor prezidențiale vor fi cei care vor obține minim 270 de electori.
Cum este ales numărul electorilor
Numărul electorilor este stabilit în funcție de numărul locuitorilor fiecărui stat. Numărul este egal cu cel al senatorilor și reprezentanților unui stat în Congres. Districtul Columbia, în care se află şi capitala, Washington, nu are niciun reprezentant cu drept de vot în Congres, dar are trei mari electori.
California, cel mai populat stat din SUA, are 55 de electori, Texas are 38, iar Florida 29. Statele cu cei mai puțin locuitori au mimim trei electori. În total, la nivelul SUA se ajunge la 538 de electori, însă pentru a ajunge președintele SUA ai nevoie de votul a 270 de electori.
În caz de egalitate, sarcina de a alege viitorul președinte îi revine Camerei Reprezentanților. Acest lucru s-a întâmplat în 1800 și 1824. Vicepreședintele este ales de Senat.
Președintele SUA poate fi ales fără să obțină votul popular
Având în vedere sistemul electoral din SUA, este posibil ca președintele să fie ales fără să obțină majoritatea absolută a voturilor populației. Spre exemplu, George W. Bush a ajuns președinte în defavoarea lui Al Gore, în 2000, deși nu a câştigat votul popular.
Acest lucru este posibil deoarece în aproape toate statele, cu excepția Maine și Nebraska, candidatul care obține cele mai multe voturi primește toți electorii statului respectiv. Astfel, este suficient ca un candidat să obțină un singur vot în plus față de rivalul său în California pentru a câștiga toți cei 55 de electori.