Sculptura monumentală „Alergător pe muchie/Edgerunner“, aparţinând marelui artist român Paul Neagu, va fi amplasată în parcul Owen’s Fields din cartierul central Islington, aceasta fiind prima lucrare de artă publică a unui artist român ce va deveni pentru totdeauna parte din peisajul Londrei, informează hotnews.roÎncepând cu 25 iulie, sculptura realizată din oţel, se va alătura unui număr impresionant de lucrări concepute de artişti britanici şi internaţionali pentru spaţiul public londonez. Lucrarea „Alergător pe muchie“ are 3.35 metri lungime, 1.50 metri înălţime şi o greutate de 500 kg şi este realizată din oţel inoxidabil.Paul Neagu (1938 – 2004), a fost numit adesea cel mai important artist român de la Constantin Brâncuşi încoace, s-a născut la Timişoara şi a absolvit cursurile Univeristăţii Naţionale de Artă din Bucureşti în 1959. Lucrările sale au fost interzise în timpul regimului Ceauşescu, drept urmare Neagu s-a stabilit la Londra în 1970, devenind cetăţean britanic în 1976. Opera sa include performance, instalaţii, sculptură, desen, pictură şi poezie, artistul fiind apreciat şi ca profesor.
“Alergătorul” lui Paul Neagu va fi amplasat în Londra
ULTIMELE ȘTIRI