• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Alin Tișe cere Ministerului Culturii să redea Clujului Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

Alin Tișe cere Ministerului Culturii să redea Clujului Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

Publicat: 14 martie, 2011 14:34

Actualizat: 23 martie, 2022 07:57

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a înaintat o adresă Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional prin care solicită deblocarea situaţiei înregistrate în cazul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, instituţie aflată sub autoritatea ministerului, care se află de aproape doi ani în situaţia de a nu primi vizitatorii, expoziţiile de bază ale acestei instituţii fiind închise datorită lucrărilor de reparaţii şi modernizări ale clădirii în care funcţionează. „Situaţia în care se află această instituţie de cultură reprezentativă pentru această zonă a Transilvaniei este pe de o parte regretabilă, pe de alta impardonabilă. Se privează atât publicul clujean, elevii, studenţii, cât şi cei care ne vizitează, de accesul la o instituţie emblematică pentru comunitatea noastră. Ştiu că problemele care fac ca această situaţie să se cronicizeze sunt relative confuze, motiv pentru care am solicitat ministerului tutelar să întreprindă în regim de urgenţă toate demersuruile necesare clarificării şi rezolvării problemelor cu care se confruntă această instituţie. Până la urmă, muzeul şi patrimoniul acestuia sunt ale clujenilor şi ale celor interesaţi de istoria Transilvaniei, nu al unor conjuncturi sau interese de moment”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei este continuatorul celei dintâi asociaţii muzeale din Transilvania, Asociaţia Muzeului Ardelean, înfiinţată în anul 1859. În anul 1994 este clasificat de către Ministerul Culturii şi Cultelor ca muzeu de importanţă naţională, în colecţiile acestei instituţii aflându-se peste 400.000 de obiecte de patrimoniu, de o valoare inestimabilă. Din anul 2009 Muzeul este închis publicului, fiind în proces de reamenajare şi reparaţii. În ultima perioadă au fost semnalate public date referitoare la nereguli înregistrate în atribuirea şi derularea lucrărilor, toate acestea fiind grefate pe o instabilitate la nivelul managementului acestei instituţii, directorii fiind succesiv demişi sau repuşi în funcţie, urmare a unor decizii ale instanţelor de judecată, se mai arata in comunicatul de presa al CJ Cluj.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
8 iulie, 2025
Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu
4 iulie, 2025
Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu
1 iulie, 2025
Prima creșă din Baciu se deschide în acest an
1 iulie, 2025
Noua creșă de pe strada Venus din Baciu, spre finalizare în ritm alert
26 iunie, 2025
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

Primăria Baciu se pregătește să implementeze cel mai mare proiect de investiții de până acum: ...

Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu

Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu mai are nevoie doar de containere ...

Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că creșa de pe strada Transilvaniei amenajată în ...

Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Să alegi un cadou pentru o iubită născută sub un semn de foc nu e ...

Iubita ta este Leu, Berbec sau Săgetător? Iată ce cadou să îi cumperi pentru a o impresiona!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România apreciază că statul este în insolvență și că ...

FPIOR: Statul este în insolvență. Măsurile anunțate sunt ca ale înecatului: ne vor duce la fund definitiv!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România a obținut astăzi, în mod oficial, statutul de ...

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România a devenit organizație reprezentativă la nivel național

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că lucrările la creșa care se construiește pe ...

Noua creșă de pe strada Venus din Baciu, spre finalizare în ritm alert

IZED BETAINVEST SRL din Cluj-Napoca, a demarat în calitate de Beneficiar, implementarea proiectului ”Digitalizarea firmei ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“
Success message!
Warning message!
Error message!