ALUNUL (lat: Corylus avellana) este un arbust cu înălţimea cuprinsă între 4 şi 6 metri, creşte sub formă de tufă, prezentând numeroase ramificaţii. Originar din Asia Mică şi bazinul Mării Negre, după care s-a extins în toată Europa.Tulpinile alunului au culoarea cenuşie spre gălbuie, mugurii alterni, ovoizi, globuloşi cu solzii păroşi.
Frunzele subrotunde de 5 până la 12 cm lungime. Peţiolul are o lungime de 2 cm. Florile mascule sunt sub formă de amenţi, se deschid primăvara devreme, înainte de înfrunzire prin luna februarie spre martie, iar florile femele sunt închise în muguri, solitare sau în fascicule.Fructele sunt achene, ovoidale sau globuloase de 1 până la 1,5 cm lungime, solitare sau până la 4 bucăţi într-un fascicul. Fructul este învelit până sub vârf de un involucru fructifer neregulat. Maturaţia este la începutul toamnei, germinaţia este hipogee.
Aportul consumului de alune
Alunele conţin fier, cupru, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sodiu, sulf, vitaminele A şi B. Este recomandat în afecţiuni circulatorii, colici, nefrite, varice, diabet, tenie, litiază urinară, astm bronşic, ateroscleroză, ameţeli, febră, ulcere varicoase şi stomacale.Infuzia din frunze de alun se face punând peste 2 linguri de frunze 2 căni de apă clocotită, se lasă 45 de minute, după care se strecoară și se administrează 150 de grame de 3 ori pe zi cu o jumătate de oră înainte de fiecare masă.Infuzia de muguri de alun se realizează prin adăugarea de apă clocotită peste o mână de muguri care în prealabil au fost mărunţiți, după care se mai dă puţin în clocot. Se iau 2 căni pe zi una dimineaţa şi una la amiază.Uleiul de alune este folosit la prepararea diferitelor creme, deoarece are proprietăţi emoliente și ajută la purificarea pielii. Uleiul se obţine prin presarea la rece.Vinul din scoarţa de alun se obţine punând peste 500g scoarţă măcinată, 1 litru de vin alb. Se păstrează aşa 10 zile, se scutură zilnic pentru omogenizare, după care se strecoară. Se foloseşte cu succes la răni, ulcere varicoase şi stomacale.