„Voi sprijini renașterea pregătirii profesionale în România pe orice cale care îmi stă la dispoziție”, a promis la Cluj Ambasadorul Germaniei la București, Werner Hans Lauk, cu ocazia Recepției de Anul Nou organizată la Cluj de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord. El a salutat înființarea unor școli profesionale după model german la Alba Iulia și Brașov. Scoala Profesionala GermanaTot mai mulți elevi din Transilvania renunță la cursurile liceelor de stat pentru a urma școli profesionale care îi învață o meserie și le asigură în acest fel o integrare mai rapidă pe piața muncii. La Alba Iulia, o astfel de școală a fost creată la initiativa unor oameni de afaceri germani cu firme în România și în cooperare cu autoritățile locale.60% din pregatire se desfasoara chiar in fabricile in care elevii vor fi angajati la finalizarea cursurilor, în meserii precum electromecanica, turnatorie si modelarie.Ambasadorul Germaniei Werner Hans Lauk a observat joi în cadrul unei discuții cu peste 200 de oameni de afaceri, că în unele zonele ale sistemului educațional românesc există probleme din cauza cărora tinerii nu pot fi pregătiți pentru un viitor profesional care să facă față cererii de pe piața muncii.”Este valabil în special pentru pregătirea specialiștilor. Nu există în România o formă de pregătire a specialiștilor care să semene cu modelul sistemului de pregătire profesională duală pe care îl avem în Germania. Sau nu mai există. Cândva exista un asemenea sistem de educație, dar cel puțin din 1989 încoace s-a renunțat la fostul sistem de școli profesionale, iar ceea ce a mai rămas din el este într-o stare destul de jalnică”, a remarcat Ambasadorul Germaniei la București.Werner Hans Lauk spune că lipsa de personal specializat înregistrată în anumite regiuni are un efect negativ asupra dezvoltării economice.”Mă bucur, de aceea, să aflu ca în mai multe localități, firmele În special cele provenite din zone vorbitoare de limbă germană, și-au unit forțele în încercarea de a crea posibilități de pregătire și perfecționare profesională după acest model dual. Nu este doar o investiție, ci și un semnal puternic privitor la modul de gândire și la angajamentul investitorilor germani ca membri ai societății civile românești”, a spus Werner Hans Lauk.Ambasadorul Germaniei a ținut să salute faptul că guvernul român a creat cadrul legisaltiv și practic pentru revigorarea calificării profesionale în domeniul meseriilor și al serviciilor.”Acordul încheiat de România cu landul Baden-Württemberg și menționarea temei în discuțiile bilaterale dovedesc interesul major din partea părții române pentru acest lucru. Important este să existe și o acceptanță în societate pentru această formă de pregătire și perfecționare profesională.Trebuie să înțeleagă chiar și părinții tinerilor că o pregătire profesională pentru o anumită meserie poate fi garanția unei dezvoltări în societate, poate asigura un loc de muncă bine platit si o meserie respectată, nu doar studiile superioare pe care toți și le doresc reprezintă un atu pentru viitorul unui tânăr”, a declarat Ambasadorul Germaniei la București.În opinia sa, orice societate are nevoie de un mix de pregătire profesionala, atât superioară, cât și în anumite meserii, pentru o dezvoltare economică susținută.”În viitor, acest interes al guvernului român trebuie transformat în programe concrete. Proiectele pilot care sunt derulate sunt demne de menționat. Nu veți putea rezolva singuri aceasta problemă în teritoriu. Voi sprijini renașterea pregătirii profesionale în România, pe orice cale care îmi stă la dispoziție”, a promis Ambasadorul Germaniei la București, Werner Hans Lauk.
Ambasadorul Germaniei: „Voi sprijini renașterea pregătirii profesionale în România”
ULTIMELE ȘTIRI