Inspectorii Serviciului Control protecţia mediului şi igienizare din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au aplicat în această săptămână amenzi în valoare de 26.300 de lei pentru rampele clandestine şi organizările de şantier neconforme descoperite.Inspectorii au efectuat săptămâna aceasta mai multe controale privind buna gospodărire a oraşului, urmărind în special descoperirea rampelor clandestine de depozitare a deşeurilor, împrejmuirea corespunzătoare perimetrului în cazul şantierelor şi ieşirea autovehiculelor de pe şantiere cu roţile curate pentru a nu murdări carosabilul.De la începutul anului 2011 şi până în prezent au fost depistate depozitări de deşeuri în locuri neautorizate, precum liziera pădurii Făget, strada Câmpului, drumul Someşeni, zona pepinierei RADP, strada Gheorghe Dima, strada Lunii, strada Grădinarilor, strada Azuga, Pădurea Hoia, Valea Seacă, drumul Sălicii, Oaşului şi Valea Chintăului. În urma controalelor, inspectorii au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor ajungând la 23.000 de lei.Pentru murdărirea carosabilului, în zone precum Mărăşti şi Mănăştur, au fost încheiate alte trei procese verbale de constare, în valoare de 3.300 de lei.
Amenzi de peste 26.000 de lei pentru rampele clandestine şi organizările de şantier neconforme
ULTIMELE ȘTIRI