ANALIZĂ SSIF BROKER: Evoluția titlurilor europene

Publicat: 19 august, 2013 11:05

Actualizat: 23 martie, 2022 06:10

Titlurile europene au fluctuat pe parcursul săptămânii, semnalele pozitive din plan macroeconomic (în trimestrul II Zona Euro a ieşit din cea mai severă recesiune din istoria Uniunii Monetare) contrabalansând preocupările cu privire la inflexiunea politicii monetare în Statele Unite, scrie SSIF BROKER.Indicele pan-european Dow Jones Stoxx 600 a crescut uşor (pentru a 3-a săptămână consecutiv), cu 0,1%, până la 306,36 p., în timp ce indicele Euro Stoxx 50 s-a apreciat pentru a 6-a săptămână consecutiv, cu 1%, până la 2 854,27 p.. Indicii DAX 30 şi CAC 40 au crescut cu 0,6%, respectiv 1,2%, în timp ce indicele FTSE 100 s-a depreciat cu 1,3%. Se remarcă evoluţia companiilor producătoare de aur, susţinută de avansul cotaţiilor la metalul galben: Randgold (9,1%), Fresnillo (13%).De asemenea, unele companii au crescut, după comunicarea rezultatelor financiare trimestriale: GAM (15%). Nu în ultimul rând, băncile din Italia s-au apreciat, pe fondul declinului costului finanţării statului: UBI (12%), Monte Paschi (14%). Pe de altă parte, reintensificarea tensiunilor din Egipt a determinat declinul companiilor care oferă pachete turistice: TUI Travel (4,6%), Thomas Cook Group (9,9%).Totodată, companiile din sectorul imobiliar din Marea Britanie s-au depreciat, pe fondul majorării costurilor de finanţare: Persimmon (3,6%), Taylor Wimpey (3,7%), Baratt Developments (7,4%).

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Investiții Imobiliare 2025. CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, face radiografia pieței imobiliare 2025 într-un podcast găzduit ...

Investiții imobiliare 2025 – CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, îți spune cu cât mai cresc prețurile la Cluj

Accesoriile sunt detalii esențiale care pot transforma orice ținută, oferindu-ți ocazia să îți exprimi personalitatea ...

Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon

Augustin Fenesan de la IMM România analizează creșterea PIB-ului României pe cap de locuitor, evidențiind ...

PIB-ul pe cap de locuitor, umflat artificial în România: nu trăiesc atât de bine românii

Prim vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre intenția noului ministru ...

Augustin Feneșan de la IMM România, analiza momentului despre limitarea plăților cash

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social. ...

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA, ales președinte al Consiliului Economic și Social

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan
Success message!
Warning message!
Error message!