Andrei Marga, fostul rector al UBB și fost ministru de Externe al României, a pierdut procesul intentat profesorului universitar Costel Sârbu, care l-a deconspirat ca fiind agent al Securităţii, scrie evz.ro.
Costel Sârbu susținea într-un interviu acordat pentru Evenimentul Zilei că Marga a folosit mai multe nume de cod şi a fost racolat de serviciul de contraspionaj al Securităţii. ”Tot ce am spus a fost adevărat. Eu am aflat toate acele amănunte de la un colonel al Securităţii, un anume Gheorghe Muşuroaie, care între timp a decedat.
Apoi, în timpul procesului, toate actele trimise de CNSAS, la dosar, au demonstrat că ceea ce am spus în interviu era perfect adevărat”, a declarat profesorul Sârbu.
După acel interviu, fostul ministru de Externe al României l-a dat în judecată, cerând daune de 100.000 de lei (peste 20.000 de euro). Probele adunate la dosar în timpul procesului au indicat faptul că Andrei Marga chiar a fost racolat de Direcţia 3-a de Contraspionaj a Securităţi Statului. Numele lui Marga apare, în clar, în două documente.
DETALII pe EVZ.RO