• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • ANGAJĂRI: Endava caută absolvenți pentru proiectul ”School for Mobile Apps”

ANGAJĂRI: Endava caută absolvenți pentru proiectul ”School for Mobile Apps”

Publicat: 16 august, 2013 10:50

Actualizat: 23 martie, 2022 06:11

Compania de servicii IT Endavad lansează din 2 septembrie, în centrul din Cluj-Napoca, proiectul School for Mobile Apps (Şcoala pentru dezvoltarea de aplicaţii mobile). Noul program se adresează în special absolvenţilor de specializări IT sau dezvoltatorilor software juniori și se va desfăşura pe o perioadă de trei luni, iar la finalul perioadei participanții în acest program vor putea continua să-şi dezvolte cariera în cadrul Endava.„Dintre toţi candidaţii, vom selecta aproximativ 10 participanţi care, timp de trei luni de zile, vor beneficia de training-uri intensive pe tehnologiile mobile, Android și iOS, fiind permanent îndrumaţi de către profesionişti IT din cadrul Endava. Pe toată durata programului, tinerii selectaţi vor avea contract de muncă pe perioadă determinată, urmând ca, la finalul programului, aceştia să poată continua să-şi dezvolte cariera în cadrul companiei sub contract pe perioadă nedeterminată”, a explicat Diana Bocăneală, Head of Talent Management și Recruitment în centrul Endava din Cluj-Napoca. Termenul limită pentru depunerea CV-urilor este 20 august, iar cei selectați vor începe training-urile în 2 septembrie.School for Mobile Apps este un program derulat pentru prima dată de către Endava în România, la Cluj-Napoca, în cadrul centrului de excelenţă în Digital Media al companiei, specializat în dezvoltarea de platforme digitale complexe care suportă canale multiple, incluzând web, mobile și interactive TV.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Accesoriile sunt detalii esențiale care pot transforma orice ținută, oferindu-ți ocazia să îți exprimi personalitatea ...

Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon

Augustin Fenesan de la IMM România analizează creșterea PIB-ului României pe cap de locuitor, evidențiind ...

PIB-ul pe cap de locuitor, umflat artificial în România: nu trăiesc atât de bine românii

Prim vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre intenția noului ministru ...

Augustin Feneșan de la IMM România, analiza momentului despre limitarea plăților cash

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social. ...

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA, ales președinte al Consiliului Economic și Social

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și WIZZ AIR au anunțat o nouă rută internațională din ...

Aeroportul Internațional Cluj anunță o rută nouă spre Castellón din vara lui 2025
Success message!
Warning message!
Error message!