Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri seară, că el crede că preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, ”a fost securist”, opinând că ”în comerţul exterior în poziţia aceia nu erai un biet informator”, însă a precizat că s-a aliat cu acesta într-un scop politic corect.”Eu cred că dacă Dan Voiculescu a fost, şi eu cred că a fost securist (…) dom’le în comerţul exterior în poziţia aia nu erai un biet informator. Deci dacă a fost, a fost ceva serios”, a declarat Antonescu, într-o emisiune la OTV.El a fost întrebat de ce s-a aliat cu acesta.”Păi dar nu am spus că mă aliez cu toţi acei oameni cu care am un obiectiv politic corect?! Şi o mai spun o dată. Dan Voiculescu, de ani de zile, cu partidul lui, cu trustul lui media, acţionează, în opinia mea, corect. Acţionează corect apărând nişte valori democratice, denunţând nişte lucruri anormale, aberante, nedemocratice, nişte hoţii care se întâmplă în România sub regimul lui Traian Băsescu şi atunci e normal să fim aliaţi politic, dacă avem acelaşi scop”, a mai explicat Antonescu.
Antonescu: Cred că Voiculescu a fost securist, nu biet informator. Alierea cu un fost securist e normală, dacă are un scop politic corect
ULTIMELE ȘTIRI