Antreprenorul clujean Sergiu Biriș, fondatorul Trilulilu, a trecut printr-o formă gravă de COVID 19, cu probleme respiratorii severe. El spune că „nimic nu e predictibil” în această boală și că nimeni nu poate ști cu certitudine cum va reacționa la infecție.
Antreprenorul clujean Sergiu Biriș, fondator al platformei Trilulilu, a avut parte de trei săptămâni traumatizante din cauza infectării cu SARS-CoV-2. Dacă prietenii săi au resimțit infecția ca pe „o răceală mai nasoală”, Sergiu Biriș a avut ghinionul să facă o formă mai agresivă a bolii COVID 19. El spune că nu știe cum s-a îmbolnăvit pentru că a respectat cu strictețe toate regulile sanitare.
„Pentru mine boala a debutat cu toate simptomele: febra, frisoane, pierderea gustului/mirosului, tuse, oboseala, dureri musculare, dureri de cap, tot. In mintea mea speram la “ceva ca o gripa” si ca vor merge lucrurile inspre mai bine dupa cateva zile… ca va fi ca in cazul unei gripe obisnuite: dupa cateva zile incepi sa iti mai revii, mai zaci in pat, mai faci una alta, dar pana la urma te refaci. Ma gandeam: sunt tanar, n-are cum sa fie mai grav de atat. Sigur o sa imi revin.
Problema e ca la o saptamana dupa infectare, desi eram pe tratament, lucrurile s-au agravat si am inceput sa am probleme serioase de respiratie. Aveam dureri de cap incontinuu, eram deshidratat, continua febra… si deja eram in punctul in care fiecare respiratie era un efort. Nu mai puteam zice o propozitie intreaga fara sa ma inec de la tuse. Era tot mai evident ca ramaneam incet-incet fara aer in plamani. O senzatie groaznica sa nu iti dea plamanii aerul cu care te-au obisnuit…
La recomandarea medicului, imi verificam constant saturatia oxigenului in sange cu un pulsoximetru, dar cifrele mergeau din ce in ce mai rau. Asa ca in momentul in care am ajuns la sub 90% saturatie, duminica noaptea, am decis sa sun la 112. Era clar ca nu mai era de joaca. Era clar ca asta nu mai era ca “gripa obisnuita” si ca ceea ce simteam nu avea sa treaca de la sine.
A fost cea mai desteapta decizie sa sun la 112. Din fericire, am avut noroc. Salvarea a venit repede si din momentul in care m-au vazut m-au conectat imediat la oxigen. In momentul conectarii la oxigen mi s-a oprit durerea de cap si tusea. Era clar unde era problema. N-aveam aer.
La spital mi s-a facut un CT la plamani si am aflat ca am “castigat” varianta COVID cu suprainfectie la plamani. Mi s-a spus ca pe o scara de la 1 la 20, plamanii erau afectati pe la 12-13. Aveam o varianta severa de COVID, una care va trebui tratata agresiv, motiv pt care ma vor interna.
Atunci a fost un moment in care am simtit efectiv ca am noroc. Era 1 noaptea si tocmai se elibereze un pat in spital. Nu pot sa subliniez suficient de mult ce a insemnat pt. mine sa aflu in noaptea aia ca aveam un pat in spital. Intr-o secunda s-a redus totul la importanta vitala de a avea parte de un pat in spital, de tratament si de oameni care te pot tine in viata si sa te faca bine. Atat. La asta mi s-a redus orice dorinta. Sa am un pat in spital si implicit sansa sa ma fac bine.
Am fost din prima secunda extrem de impresionat de doctori si de asistente, care m-au tratat cu un profesionalism incredibil, avand in vedere circumstantele, incarcarea, stresul prin care mi-am dat seama ca trec fiecare. Au facut tot posibilul sa ma faca sa ma simt cat mai confortabil, mi-au raspuns oricaror intrebari, au fost incontinuu cu atitudine pozitiva si s-au ingrijit de mine cu un zambet pe buze, care stiam ca e acolo, desi nu li se vedeau decat ochii din spatele vizierei si toate straturile protectoare pe care le purtau.
Nu stiu cum reusesc acesti oameni sa se mentina atat de dedicati in fata unui astfel de tsunami de infectari, dar ii consider supra-oameni. Mi se pare un miracol sa poti sa fii atat de dedicat in asemenea conditii si sa mai si zambesti…
(…) Dupa 2 saptamani m-am facut bine, am revenit acasa. Ce vreau insa sa subliniez …si poate lucrul cel mai important de luat in seama, apropo de protejarea voastra si a familiilor voastre, este ca, daca va infectati, acest virus o sa va demoleze psihic, picatura cu picatura.
Acest virus te traumatizeaza prin nepredictibilitatea lui, pentru ca in mintea ta nu stii exact ce va urma. Nimic nu e predictibil. Nu poti fi sigur ca mergi inspre mai bine sau mai rau. Nu poti fi sigur ca vei reactiona la tratament. Vei avea tratament? Incepi sa ramai incet-incet fara aer… Nu mai exista locuri in spitale. Ce faci? (…).
CA O CONCLUZIE: Aveti mare grija de voi. Exagerati cu grija de voi. Puneti-va sanatatea personala pe primul loc. Mentineti-va sanatosi in general si cu imunitatea ridicata, incat sa aveti macar o sansa de lupta cinstita in cazul in care va atinge virusul. Protejati-va cat mai bine si nu va expuneti inutil, ca nu merita “sa-l faci si macar ai scapat” (…), scrie Sergiu Biriș.