Aquapark-ul de 10 milioane de euro pe care Primăria dorește să-l construiască în zona ștrandului Sun din cartierul Grigorescu va face concurență băilor din Ungaria.Consilierii locali au aprobat în şedinţa de marţi proiectul privind studiul de fundamentare pentru concesionarea lucrărilor la viitorul complex „Aquapark”, care se va realiza pe terenul de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din cartierul Grigorescu. Valoare totală a investiţiei a fost aproximată la suma de 43,7 milioane de lei, adică peste 10 de milioane de euro.”Am reuşit recuperarea terenului care a aparţinut municipalităţii. Sperăm să construim acest aquapark în asociere, pentru că nu ne permite altfel. Construcţia Aquapark-ului se va face în maxim doi ani, după care constructorul va putea face apoi şi spaţii de cazare sau spaţii comerciale. Pentru noi e important să facă aquapark-ul în doi ani”, a explicat primarul Sorin Apostu.Pentru realizarea proiectului, municipalitatea are în vedere atât alocarea de fonduri de la bugetul local, cât şi concesionarea terenului sau încheierea de parteneriate public-private.Potrivit proiectului de hotărâre, suprafaţa totală a terenului pe care se va amenaja aquapark-ul este de aproximativ 59.000 de metri pătraţi. Durata de concesionare a lucrărilor pentru realizarea complexului este de maxim 49 de ani, cu posibilitate de prelungire o singură dată, pentru jumătate din perioada iniţială.Proiectul prevede construirea unui bazin acoperit, spaţii de cazare, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, plajă, loc de joacă, spaţii verzi şi parcări. Aquapark-ul va conţine atât bazine pentru copii, cât şi pentru adulţi, tobogane şi piscine cu valuri.
Aquapark-ul de 10 milioane de euro de la Cluj a primit undă verde în Consiliul Local
ULTIMELE ȘTIRI