Arta de a spune DA sau NU!

În aceste momente tensionate, când oamenii ies în strada, revoltaţi şi indignati, sătui să fie minţiţi, amăgiţi, prostiţi cu promisiuni, trataţi cu aroganţă şi umiliţi de către clasa politică românească, se naşte firesc întrebarea: cine e vinovat? Sau cine e mai vinovat?Sloganul “PDL, UDMR , UNPR, USL / aceeaşi mizerie” aruncă anatema vinovăţiei asupra întregii clase politice, ceea ce e în mare parte adevărat, dar nu în totalitate. Nu cred în existenţa adevărurilor absolute, de la Einstein ştim că perspectivele asupra realităţii sunt relative.În 1989 ne-am câştigat nişte libertăţi şi s-a instaurat în România un regim democratic, s-a nascut un copil, care trebuia îngrijit şi hrănit de noi toţi, partide politice şi societate civilă în aceeaşi măsură, dar cel mai mult de către fiecare cetăţean în parte.Am lăsat însă totul în seama politicului, care a reuşit în mare parte să compromită şi societatea civilă organizată. Mă uit numai la intelectualii care l-au susţinut pe Traian Băsescu. În toate ţările evoluate, cu democraţie consolidată, intelectualii sunt mai aproape de stânga, militează pentru solidaritate, dar la noi nu. Să ne fie nouă bine, ce ne mai interesează de “prostime”, de valori şi principii?Nici reprezentanţii sindicatelor sau ai diverselor asociaţii şi ONG-uri nu au oferit masa critică pentru a nu se ajunge la derapajele actuale, când se încearcă instalarea unei forme de conducere totalitară, bazată pe frică, şantaj, ameninţări, cumpărare prin oferirea de funcţii şi bineinteles carnetul portocaliu.Nu că nu am fi avut şi noi PSD-ul astfel de practici, adică trebuia să fii membru PSD ca să poţi să ajungi într-o funcţie sau să o păstrezi dacă deja o ocupai. Nu am înţeles niciodată acest sistem şi nici nu-l susţin! Cred că o astfel de opţiune trebuie câştigată prin proiecte, programe şi lideri competenţi şi oneşti!În aceeaşi măsură, lipsa noastra de reacţie, ca oameni simpli, în faţa abuzurilor de orice fel, capul plecat sau jumătăţile de măsură le-au întărit credinţa că pot face ce vor, odată ajunşi pe nişte funcţii publice. Oamenii au răbdat prea mult, nu au exersat arta de a spune NU, atunci când nu le place ceva, când sunt jigniţi sau li se încalcă un drept, la fel cum poate nu au curajul să spună DA întotdeauna.E greu într-adevăr să-i spui prietenului tău, omului pe care-l cunoşti de multă vreme sau poate chiar vecinului tău, aflat într-o funcţie publică: “Nu ai procedat bine, nu e corect, nu sunt de acord cu tine, ai greşit şi cred că trebuie să-ţi dai demisia, ca un gest de onoare, de demnitate a ta ca om şi de respect pentru cei care aşteaptă de la tine un comportament onest şi corect!” Cred că de aici pleacă multe, de la toleranţa mare pe care o avem faţă de astfel de practici!Atâta timp cât noi, ca cetăţeni ai unei comunităţi, indiferent din ce domenii sau zone sociale suntem, am tolerat personaje publice de o calitate îndoielnică, fără o bună reputaţie, al căror renume era de şpăgari, tupeişti, aroganţi, pentru că nouă ne merg bine afacerile, nici clasa politică nu a evoluat. Ba mai mult, nu ne-am concentrat pe un proiect de societate adevărat, care să schimbe sistemele actuale şi să nu le mai permită să fie atat de dependente de politic sau de omul pus în funcţie.Puternica reformare a statului pe care şi-a asumat-o d-nul Emil Boc cu toata fiinţa sa, muncind zi şi noapte pentru asta, nu a schimbat de exemplu modul de alocare al banilor, astfel încât dacă mâine dumnealui nu mai este prim ministru, Clujul să primească bani în continuare, să nu fie la mâna următorului cabinet, care va spune probabil stop, aţi avut prim ministru de la Cluj, aţi primit bani, acum nu vă mai dăm!Nu cred că dreptatea este într-o singură parte, la fel cum nu cred că oamenii răi sunt numai în PDL, UNPR sau UDMR. Am fost prezentă în piaţă alături de manifestanţi, simt şi eu aceleaşi lucruri, am simţit pulsul, am vorbit cu oamenii, am stat între ultraşii de la U, eu scandam FĂRĂ VIOLENŢĂ, zâmbind şi uitându-mă la ei, iar ei scandau CU VIOLENŢĂ, întorcându-mi zâmbetul. Nu cred că excluzând grupuri sociale putem să construim o comunitate unită, prosperă.Am fost însă agresată verbal de propriii mei colegi de partid, atunci când am îndrăznit să spun că putem merge în piaţă ca simpli cetăţeni şi nu să anihilăm grupuri care s-ar putea să scandeze şi împotriva noastră, e opinia celor ce ies în stradă şi trebuie să o respectăm. Ba mai mult, cred că ar trebui să fie pentru noi, în interiorul partidelor, un moment de reflecţie şi de schimbări majore în abordarea politică viitoare.Nu putem trăi separaţi, partide politice de societate civilă şi de oameni, este necesar parteneriatul, dialogul, construcţia comună şi responsabilitatea socială. Dar trebuie să spunem şi DA şi NU cu aceeaşi tărie, în acord cu conştiinţa noastră, a fiecaruia!Aurelia Cristea