Prințul Paul Lambrino, fiul lui Carol Mircea Lambrino si nepotul nelegitim al lui Carol al II-lea, a lansat un atac foarte dur împotriva Regelui Mihai I, a doua zi după succesul fulminant pe care acesta l-a avut cu disxcursul adresat națiunii din Parlamentul României.Într-o scrisoare deschisă, Paul Lambrino îi urează Regelui “La mulți ani!”, dar se dezlănțuie din fraza a doua:“Din sumele anilor pe care v-ați grăbit să-i socotiți și în care spuneți că ați servit națiunea română, trebuie să scădem cei 50 de ani de comunism în care nu ați făcut nimic pentru acest popor, în afară de a le transmite un “Crăciun Fericit” sau un “Paște fericit!”, scrie Prințul Paul.“Datorită rădăcinilor germane de Hohenzollerni, familia noastră este cunoscută și respectată peste tot în lume pentru sinceritatea, corectitudinea, dedicarea, loialitatea, demnitatea și generozitatea membrilor săi.Am curajul să declar, cu tristețe și regret, că realitatea pe care o trăim noi astăzi nu se datorează eforturilor și implicării familiei regale! Se datorează acelor copii despre care spuneți că le-am împrumutat țara și cărora trebuie să le-o înapoiem mai bună și mai frumoasă, mai corectă, mai demnă și mai respectată.O familie regală apăsată de un trecut nu foarte onorabil și încercuită de șacali politici, care nu vor decât să vă foloseasca în interes de partid, nu are cum să convingă un popor, care și așa o duce greu, că ea este un ”simbol al trecutului, o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre”.Așa cum a fost și momentul abdicării, încercarea de a mistifica istoria României prin schimbarea într-un mod total ilegal, a Constituției Regale într-o Republică, în ceea ce privește legea salică, probabil datorită lăcomiei unor membrii ai familiei, care nu au sânge regal, dar au interese proprii, nu are cum să aducă simpatia și respectul unei națiuni.În numele tatălui meu, fratele dumneavoastră mai mare, pe care l-ați recunoscut în toate țările din lume unde ați avut de recuperat averea pe care v-a lăsat-o bunicul meu, MS Regele Carol al II-lea, mai puțin în România, pentru că așa v-au dictat cei pe care i-ați servit timp de 84 de ani, și în numele fiului meu, Prințul Carol Ferdinand, vă cer ca acum, în al 90-lea ceas, să ne arătați ce înseamnă demnitatea, curajul, loialitatea și modestia recunoscând și respectând ADEVĂRUL istoric din care și dumneavoastră faceți parte, însă nu așa cum acest popor minunat ar fi meritat”, încheie Prințul Paul.
ATAC LA REGE. Prințul Paul: “În cei 50 de ani de comunism nu ați făcut nimic pentru acest popor”
ULTIMELE ȘTIRI