Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în următoarea perioadă în SUA cu privire la faptul că în 12 state (Connecticut, Delaware, District of Columbia, Maine, Maryland, Massachussets, New Hampshire, New Jersey, New York, Pennsylvania, Rhode Island si Virginia) a fost declarată stare de urgenţă din cauza uraganului Sandy care a afectat Coasta de Est a Statelor Unite în cursul serii de 28 octombrie 2012.Reprezentanţii autorităţilor locale au adresat un apel locuitorilor acestei zone să îşi procure provizii de mâncare, apă, baterii.Aeroporturile din zona de nord-est a SUA au anunţat că vor anula numeroase curse, iar majoritatea zborurilor vor avea întârzieri majore. Marina SUA a ordonat vaselor din zona Norfolk, în largul coastei statului Virginia să iasă în larg.
Autoritățile SUA au luat numeroase măsuri de siguranţă şi pregătesc populaţia pentru posibilele întreruperi de curent electric şi inundaţii.
În District of Columbia, unde se aşteaptă ca uraganul să producă inundaţii şi rafale puternice de vânt, oficialii locali au luat măsuri de pregătire a populației, distribuind saci de nisip. De asemenea, au fost instalate generatoare în anumite intersecţii unde semafoarele ar putea fi afectate.În caz de necesitate cetăţenii români se pot adresa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de pe teritoriul SUA şi Canada. Datele de contact ale acestora se regăsesc pe site, în secţiunea “Misiuni diplomatice”, http://www.mae.ro/romanian-missions#868
ATENTIONARE pentru romanii care calatoresc in SUA: in 12 state e stare de urgenta!
ULTIMELE ȘTIRI