• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • AU CRESCUT AMENZILE de circulaţie – CÂT este cea mai mică

AU CRESCUT AMENZILE de circulaţie – CÂT este cea mai mică

Publicat: 2 mai, 2016 05:31

Actualizat: 23 martie, 2022 05:17

Începând de duminică, 1 mai, amenzile de circulație s-au majorat. Asta pentru că punctul de amendă a crescut de la 105 lei la 125 de lei, odată cu salariul minim brut pe economie, care urcă de la 1.050 de lei la 1.250 de lei.

Potrivit legislaţiei din ţara noastră, un punct-amendă pentru încălcarea regulilor de circulaţie reprezintă 10% din valoarea acestuia, astfel că va fi, începând de duminică, de 125 de lei, faţă de 105 cât este în prezent.

Prin această creştere, cea mai mică amendă va fi de 250 de lei, faţă de 210 cât este acum, iar cea mai ridicată amendă va ajunge la 12.500 de lei. Potrivit Codului Rutier, amenzile pentru abaterile la regulile de circulaţie se calculează de la două puncte de amendă în sus.

Șoferii care depăşesc cu puţin viteza legală, vor plăti 375 de lei, în loc de 315. Aceeași amendă și dacă sunteți prinşi fără centura de siguranţă.

Iar dacă v-ați urcat la volan după ce ați consumat băuturi alcoolice, amenda va putea ajunge chiar şi la 2.500 de lei.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
14 iulie, 2024
UBB lansează cea mai complexă platformă de job-uri pentru studenți – Student Job Market
10 iulie, 2024
Deputatul Achimaș anunță că terapia durerii a devenit un drept și că tratamentele vor fi decontate
4 iulie, 2024
Stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport voluntar din Baciu
2 iulie, 2024
Au început lucrările la pista de biciclete din Baciu
19 iunie, 2024
Institutul Oncologic Cluj, 95 de ani de la înființare. Doar în ultimii 5 ani a tratat 63 000 de pacienți

Investiția în confortul casei tale nu este doar o chestiune de lux, ci de îmbunătățire ...

7 lucruri în care merită să investești pentru a te bucura la maximum de confortul casei tale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin intermediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, lansează ...

UBB lansează cea mai complexă platformă de job-uri pentru studenți – Student Job Market

Evenimente de vacanță pe Plaja Grigorescu între 26 iulie și 4 august 2024. Între 26 ...

Evenimente de vacanță pe Plaja Grigorescu între 26 iulie și 4 august 2024

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță extinderea rețelei sale de destinații pentru sezonul de iarnă ...

Zboruri Wizz Air din Cluj spre Lisabona și Stuttgart

Terapia durerii devine un drept iar tratamentele vor fi decontate, prevede proiectul pentru modificarea şi ...

Deputatul Achimaș anunță că terapia durerii a devenit un drept și că tratamentele vor fi decontate

Circulația pe Valea Oltului se va închide de luni 8 iulie, până pe 9 august, ...

Circulația pe Valea Oltului se închide de luni, 8 iulie, între orele 8:00 și 20:00

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a prezentat stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport ...

Stadiul lucrărilor la Centrul de deșeuri cu aport voluntar din Baciu

Bucureștiul, capitala României, este un oraș plin de surprize și contraste, unde istoria se îmbină ...

Descoperă farmecul Bucureștiului – TOP destinații de neratat pentru un weekend perfect
Success message!
Warning message!
Error message!