Au vrut să fumeze țigări furate dar s-au ARS

Publicat: 24 august, 2014 10:49
Actualizat: 23 martie, 2022 05:38

Trei bărbați care furau din magazine din Sibiu și Cluj au fost prinși de polițiștii clujeni, astfel încât n-au mai avut timp să fumeze țigările sustrase. 

Aventura infractorilor s-a încheiat sâmbătă. Poliţişti dejeni din Biroul de Investigaţii Criminale în cooperare cu colegii lor din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, din judeţele Cluj, Mureş şi Sibiu, au reuşit prinderea în flagrant a trei bărbaţi, în timp ce sustrăgeau ţigarete (valoare aproximativă de 10.000 lei) dintr-o societate comercială din municipiul Sibiu. 

În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii dejeni, s-a stabilit că cei trei bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 31 şi 38 ani, toţi domiciliaţi în judeţul Mureş, sunt bănuiţi de săvârşirea unui alt furt comis în municipiul Dej. În fapt, în noaptea de 16/17 iulie a.c. ar fi sustras 450 lei dintr-un magazin din municipiul Dej.

Faţă de cele trei persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, iar ulterior, instanţa a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru o perioadă de 30 de zile. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines. Noua rută ...

Aeroportul Internațional Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines

Alegerea unui cărucior potrivit pentru copilul tău este una dintre cele mai importante decizii cu ...

Cum contribuie un cărucior 3 în 1 la confortul și siguranța copilului tău

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război
Success message!
Warning message!
Error message!