Două dintre tronsoanele Autostrăzii Transilvania, cele aflate pe raza judeţelui Cluj, între Gilău şi Nădăşel şi de la Câmpia Turzii până la graniţa cu judeţul Mureş, ar putea fi construite în regim de drum judeţean, cu bani de la Consiliul Judeţean Cluj.„Consiliul Judeţean şi judeţul Cluj au nevoie de o soluţie pentru a scoate în totalitate traficul de tranzit din Cluj-Napoca. De aceea am trimis o adresă oficială Ministerului Transporturilor şi am propus ca bucata de autostradă nefinalizată de la Gilău la Nădăşel, respectiv 8,5 kilometri de la Câmpia Turzii la limita cu judeţul Mureş, să fie transferată în competenţa judeţului Cluj, care poate să o realizeze într-o primă etapă în regim de drum judeţean, iar în etapa a doua, cu lărgirea la patru benzi, să devină autostradă”, a explicat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.Potrivit acestuia, costul investiţiei se situează undeva între cinci şi şapte milioane de euro, adică aproximativ 300.000 de euro pe kilometru. În urma construirii acestui tronson de drum, Tişe speră că atât traficul care vine dinspre Zalău şi Baia Mare, cât şi cel dinspre centrul ţării, va fi scos din Cluj.Acest sector de drum are o lungime de 17 kilometri, iar lucrările ar dura aproximativ un an de zile.
Autostrada Transilvania, construită în regim de drum judeţean la Cluj, propune Alin Tișe
ULTIMELE ȘTIRI