Președintele Traian Băsescu a declarat luni seară la TVR că este sigur că USL nu va guverna din anul 2012 și spune că PNL a fost invitat să guverneze alături de PDL: „L-am atenţionat amical pe Antonescu – de ce vrei să rămâi în opoziţie şi după 2012? I-am spus-o pentru că îmi pasă de liberali. Nu e nicio invitaţie. I-am invitat în 2008”.În opinia șefului statului, alegerile din Maramureş şi Neamţ anticipează un eșec electoral al USL în 2012. „Eu privesc mai atent la Maramureş, mi se pare extrem de semnificativ, unde marea alianţă a luat 41% şi imediat a fost PDL cu 35%. La Neamţ, pentru că au participat doar cei doi mari competitori, a pierdut USL-ul”, a spus șeful statului.Candidatul USL Florin Tătaru a fost ales deputat în Colegiul uninominal Maramureș cu 42,67%, în vreme ce canidatul PDL a obținut 35,48%. La Neamţ, candidatul PDL Adrian Rădulescu a câştigat un mandat de deputat în Colegiul uninominal 6 cu 54,95%, în vreme ce contracandidatul său de la PSD a obținut 45,05 la sută.Preşedintele Băsescu a mai spus la TVR că ipoteza numirii lui Dinu Patriciu ca premier nu are legătură cu realitatea: “Sunt sătul de flaşnetele pe bani. Cum vă imaginaţi că este posibil să fac eu asemenea desemnare?”.
Avertismentul lui Traian Băsescu pentru Crin Antonescu: „De ce vrei să rămâi în opoziţie şi după 2012?”
ULTIMELE ȘTIRI