• Acasă
  • /
  • Business
  • /
  • BACȘIȘ pe BONUL FISCAL – Cum vrea Guvernul să aplice noua regulă

BACȘIȘ pe BONUL FISCAL – Cum vrea Guvernul să aplice noua regulă

Publicat: 20 aprilie, 2015 05:42
Actualizat: 23 martie, 2022 05:26

Amenzi de până la 30.000 de lei și suspendarea activitatii – acestea sunt santiunile cele mai dure care vor putea fi aplicate in cazul in care Fiscul va constata ca un agent economic este consecvent in a nu emite bon fiscal pentru bacsisul primit de angajati. De asemenea, operatorii economici vor fi obligati sa emita un bon fiscal distinct pentru bacsisul lasat de clienti. Guvernul a stabilit intr-un proiect de ordonanta de urgenta  regulile pe care vor trebui sa le urmeze agentii economici care practica bacsisul. Ideea includerii bacşişului pe bonul fiscal şi impozitarea acestuia apartine clujeanului Dan Mureșan,  care este vicepresedinte al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) și director general al MDM Group.

Proiectul de act normativ, de modificare și completare a ordonanţei de urgenţă cuprinde următoarele reglementări principale:

• Se definește bacșișul în vederea evidențierii acestui tip de venit pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestuia de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populație și asigurării fiscalizării acestuia potrivit Codului fiscal

• Se interzice condiționarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacșișului.

• Se reglementează obligația marcării bacșișului pe un bon fiscal distinct.

• Se lasă la latitudinea operatorului economic să decidă dacă bacşișul înregistrat fiscal şi contabil rămâne la dispoziţia acestuia sau se distribuie salariaţilor potrivit unui regulament propriu de ordine interioară.

Cu cât se impozitează

• Impozitarea propusă vizează:

– impozitarea bacşişului ca profit al operatorului economic în cazul în care acesta nu se distribuie salariaţilor (16% sau 3% în cazul microîntreprinderilor);

– necuprinderea bacşişului în sfera TVA;

– impozitarea la nivelul angajatului cu 16% impozit pe venit din alte surse, prin reţinere la sursă, în cazul în care bacşişul se distribuie salariaţilor;

– necuprinderea în baza de impozitare a contribuţiilor sociale şi a contribuţiilor sociale de sănătate – deci netaxarea din acest punct de vedere al contribuțiilor sociale.

• Se reglementează expres obligația înregistrării contabile a bacșișului și se precizează modul de înregistrare.

Banii de buzunar ai angajaților și bacșișul 

• Se introduce obligația întocmirii de documente justificative, atât pentru sumele de bani introduse în unitățile de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, cât și pentru sumele extrase din acestea, astfel încât organele de control să aibă la dispoziție instrumentele necesare pentru a identifica sumele care nu pot fi justificate prin documente conform legii.

• Se definește unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor ca suprafaţa destinată accesului consumatorilor pentru achiziţionarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, plăţii acestora şi circulaţiei personalului angajat pentru derularea activităţii.

• Se introduce în sarcina operatorului economic obligația de a asigura înregistrarea banilor personali deţinuţi de angajaţii unităţii într-un registru de bani personali, astfel încât în cazul unui control, eventualele sume de bani în plus, să nu fie justificate ca fiind banii aparținând angajaților. De asemenea, se precizează că orice sumă de bani înregistrată în registrul de bani personali, în plus față de sumele înregistrate la ora începerii programului de lucru, nu reprezintă sume justificate prin registrul de bani personali, tocmai pentru a evita înregistrarea bacșișului drept bani personali, pe măsura obținerii acestuia pe parcursul programului de lucru și evitarea astfel a fiscalizării.

• Se introduce o prevedere potrivit căreia angajații, atunci când se află în incinta în care își desfășoară activitatea și în timpul programului de lucru, la solicitarea organelor de control, au obligația de a prezenta sumele de bani aflate asupra lor.

• Se abrogă unele contravenții, motivat de:

– suprapunerea acestora cu alte fapte care sunt de asemenea incriminate în textul ordonanței ( contravenția prevăzută la art. 10 lit

b) se suprapune cu contravenția prevăzută la lit.c) a art. 10;

– necesitatea îndreptării unei erori materiale (contravenția

prevăzută la lit. w) a art. 10 se regăsește și la lit. d) a art. 10.

• Se reformulează sau se repoziționează unele prevederi legale, cu scopul de a asigura claritatea și o mai bună înțelegere a textului de lege.

• Se introduc sancțiuni corelative pentru obligațiile nou introduse, respectiv aceea de a asigura înregistrarea banilor personali deţinuţi de angajaţi în registrul de bani personali, precum și aceea ca angajații unității să prezinte la solicitarea organelor de control sumele de bani aflate asupra lor. Precizăm că sancțiunea pentru refuzul prezentării banilor aflați asupra angajaților, se aplică acestora.

Sancțiuni

• Se introduce posibilitatea ca în situațiile în care operatorul economic nu s-a dotat cu aparat de marcat electronic fiscal, suspendarea activității să fie dispusă până în momentul în care acesta se conformează prevederilor legale și achiziționează un aparat de marcat, pe care îl fiscalizează și îl utilizează în activitatea sa și face dovada plății amenzii pe care organul de control i-a aplicat-o.

• Pentru a oferi organelor de control instrumentele necesare pentru a putea circumstanția sancțiunile pe care le aplică, astfel încât să nu apară interpretări eronate în aplicarea legii, cu consecințe nefaste în ceea ce privește activitatea operatorilor economici controlați, au fost introduse următoarele prevederi, care permit aplicarea graduală a sancțiunilor, în funcție de un prag de semnificație astfel:

1. dacă diferența constatată este de până 1% inclusiv dar nu mai mult de 100 lei inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează cu avertisment.

2. dacă diferența constatată este mai mare de 1% dar nu mai mult de 100 lei inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

3. dacă diferența constatată este cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei inclusiv, dar este mai mică de 1% inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.

4. dacă diferența constatată este cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei inclusiv, dar este mai mare de 1% din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, și cu suspendarea pentru 30 de zile a activității operatorului economic pentru unitatea de vânzare la care s-a constatat contravenția, începând cu cea de-a doua abatere constatată într-un interval de 24 de luni.

5. dacă diferența este mai mare de 1.000 lei , dar este mai mică de 1% inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 25.000 6. dacă diferența constatată este mai mare de 1.000 lei și mai mare de 1%, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, și cu suspendarea pentru 30 de zile a activității operatorului economic pentru unitatea de vânzare la care s-a constatat contravenția, începând cu cea de-a doua abatere constatată într-un interval de 24 de luni.

7. se reglementează modalitatea de stabilire a diferenței precum și a ponderii valorice din diferențele neînregistarte fiscal, în cazul în care faptele au fost săvârşite anterior controlului. Diferențierea sancțiunilor în cadrul celor trei paliere valorice în sumă fixă, respectiv sub 100 lei, între 100 lei și 1.000 lei, respectiv peste 1.000 lei, s-a realizat în funcție de ponderea valorică a diferențelor neînregistrate fiscal, față de valoarea totală înregistrată fiscal până la ora controlului.

În situațiile prevăzute la art. 11 alin.(1) lit.e) pct. iv) și vi), sancțiunea complementară de suspendare a activității operatorului economic pentru unitatea de vânzare la care s-a constatat contravenția, se aplică începând cu cea de-a doua abatere constatată într-un interval de 24 de luni, indiferent pentru care dintre situațiile prevăzute la la art. 11 alin.(1) lit.d^1) a fost aplicată sancțiunea la prima abatere, în cadrul termenului de 24 de luni.

Odată cu sancțiunile prevăzute la art. 11 alin.(1) lit.e), se aplică și prevederile art. 11 alin.(1) lit. a) pct.i), respectiv confiscarea sumelor deţinute la unitățile de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul de bani personali, în registrul special sau în chitanţe.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
4 septembrie, 2024
APM Cluj anunță o oportunitate: finanțări de 100.000 EUR pentru antreprenori sociali
12 iunie, 2024
Salariul minim crește din 1 iulie
1 aprilie, 2024
Daniel Metz, antreprenorul care a renunțat la afaceri pentru a preda studenților: „În 20 de ani, România este peste Austria”
27 martie, 2024
Ministerul de Finanțe amână momentul în care se va aplica OUG privind microîntreprinderile legate
12 martie, 2024
Miruna Dragoman, PwC România: ”Ordonanța trenuleț” a adus majorări substanțiale ale amenzilor

Podul peste râul Nadăș, la ieșirea din comuna Baciu spre Zalău, a fost finalizat, iar ...

Pod peste râul Nadăș, finalizat în comuna Baciu – cum se va dezvolta zona

Dacă ești un fan al sporturilor, atunci jocurile de noroc online cu tematică sportivă sunt ...

Jocuri de noroc online cu tematică sportivă pentru fanii sporturilor

Alegerea unui țarc de joacă pentru copilul tău poate să pară o sarcină simplă, dar ...

Cum să alegi un țarc de joacă pentru copilul tău? CINCI aspecte de luat în considerare
Cum poți să-ți menții trupul sculptat la început de toamnă? Top 3 sfaturi pentru a evita depunerile de grăsime în sezonul rece

Antreprenorii eligibili pot obține ajutoare nerambursabile de până la 100.000 euro fiecare pentru a lansa ...

APM Cluj anunță o oportunitate: finanțări de 100.000 EUR pentru antreprenori sociali

AUR are trei consilieri locali la Cluj-Napoca și, în stilul deja consacrat, vrea să producă ...

A intrat AUR în casa lui Boc: Ce vor să verifice oamenii lui Simion în prima lună de mandat

Scandalul izbucnit la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Pantelimon din București ...

Scandalul de la Spitalul Pantelimon: Protocoalele în ATI, urgența identificată de profesorul Achimaș

Deputatul și chirurgul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu apreciază că îngrijirile paliative în România reprezintă o urgență ...

Deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu: Îngrijirile paliative, o urgență națională
Success message!
Warning message!
Error message!