Balerinii ruși din Sankt Petersburg au susținut miercuri seara două spectacole extraordinare ale piesei „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski pe scena Operei Române, în fața a peste două mii de clujeni. Special pentru acest eveniment, pe scena din Cluj au fost turnate peste 2,5 tone de gheață.Balerinii au adus pe scena clujeană romantismul de altădată, atât prin costumele şi decorul specific din „Spărgătorul de nuci”, cât mai ales prin mişcările specifice, realizate cu multă graţie şi eleganţă pe gheaţă. Spectatorii s-au trezit dintr-o dată într-o lume de basm, o lume a magiei şi păpuşilor.Spectacolul a fost format din două părţi. În pruima parte, până la pauză, balerinii au urmat firul narativ al poveştii, ca apoi, în partea a doua, coregrafia să reunească elemente din mai multe culturi, precum cea rusească, asiatică sau chiar persană.Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg este practic prima trupă de balet pe gheaţă din lume, fiind înfiinţat în 1967. Cei aproximativ 50 de baleri veniți la Cluj au combinat baletul clasic cu patinajul artistic, transformând opera „Spărgătorul de nuci” într-un spectacol de neuitat.[slideshow]Foto: Laura Muresan
Baletul pe gheață din Sankt Petersburg a vrăjit publicul clujean GALERIE FOTO
ULTIMELE ȘTIRI