Băsescu: Dacă mă suspendă, cer prelungirea mandatului

Publicat: 10 septembrie, 2014 10:34

Actualizat: 23 martie, 2022 05:37

Preşedintele Băsescu a declarat, la B1 TV, că, dacă va fi suspendat din nou, își va prelungi mandatul, iar psd-iștii ”îi vor trimite mărţişoare la Cotroceni”, adăugând că nu ar vrea să fie în pielea lui Victor Ponta, în turul doi.

”Dacă mai fac una (o suspendare – n.r.), sigur le cer, pentru că eu, când am fost suspendat, nu am primit salariu, deci nu poate să îmi spună nimeni că mi-a curs vechimea. Nu mi-a curs vechimea, nu am contribuit la asigurările sociale, la şomaj, nimic.

Deci acea lună şi jumătate din 2012 este deja scurtare de mandat. Dacă mi-ar fi dat salariu, puteau să spună că m-au trimis în concediu de odihă, dar aşa au fost regulile, fără salariu”, a declarat Traian Băsescu, la postul B1 TV.

El a continuat: ”Dacă mai fac una (o suspendare – n.r.), vorba lui Dragnea, o să îmi trimită mărţişoare la Cotroceni”.

Preşedintele a mai arătat că, dacă va fi suspendat, ”va fi o măsură antinaţională”.

”Dacă o fac, imaginaţi-vă că îi înfrâng la referendum, rămân preşedinte şi cum se va desfăşura turul doi, nu aş vrea să fiu în pielea lui Ponta, cu mine rămas la Cotroceni, pentru că ar fi înfrânt înainte de a se defăşura turul doi”, a mai spus Traian Băsescu.

El s-a referit şi la Călin Popescu Tăriceanu, pe care l-a numit din nou ”inimă zglobie şi inimă zburdalnică”, arătând că, dacă acesta îşi va duce „proiectul lui Voiculescu” înainte, iar în 2 noiembrie va fi organizat şi referendum de demitere şi el nu va fi înfrânt, ”cei doi, Tăriceanu şi Ponta vor fi înfrânţi din turul unu şi pot să se ocupe de altceva”.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
28 martie, 2024
Noi zboruri spre Zurich de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj
27 martie, 2024
Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de proteste
22 martie, 2024
A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta, peisaj dezolant, șantier aproape pustiu
22 martie, 2024
Clujul, blocat de mașini. Soluții dezinteresate electoral de la Radu Mititean
12 martie, 2024
Curs gratuit despre sursele regenerabile de energie, la UTCN

Ecologiștii clujeni au venit la emisiunea Punctul Critic de la BuzzNews.ro pentru a ne prezenta ...

Imagini fabuloase cu fauna din Inelul Verde Metropolitan + Restanțele administrației în materie de spații verzi

Cluj-Napoca, 28 martie 2024: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță debutul noilor zboruri spre Zurich, ...

Noi zboruri spre Zurich de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Federația Operatorilor Români de Transport susține că Romania este țara cu cel mai mare volum ...

Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de proteste

Ministerul de Finanțe amână până pe 15 aprilie momentul în care se va aplica OUG ...

Ministerul de Finanțe amână momentul în care se va aplica OUG privind microîntreprinderile legate

Președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj, Augustin Feneșan, a comentat în cadrul emisiunii Antreprenoriada declarația ...

Augustin Feneșan, reacție la îndemnul lui Valentin Lazea de la BNR să trăim mai modest

Femeile din viața noastră trebuie prețuite și tratate corespunzător, indiferent de ocazie. Pentru a-i arăta ...

Cum să-ți surprinzi iubita într-un mod inedit? Top 3 sfaturi pentru a-i oferi o seară specială

Omul de afaceri clujean Călin Cozma, care este și președintele executiv al Federației Patronatelor din ...

Omul de afaceri Călin Cozma de la AUR, în cărți pentru candiatura la funcția de primar al Clujului

Deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș Cadariu, și-a îndemnat colegii să susțină adoptarea proiectului de ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică de ce avem epidemie de rujeolă: „Se face jocul antivacciniștilor”
Success message!
Warning message!
Error message!