Preşedintele Traian Băsescu ajunge vineri la Bruxelles, unde se va întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, şi comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, pentru a discuta, printre altele, problema Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie şi cea legată de Schengen.”Vizita de lucru o fac la solicitarea mea, pentru că am considerat necesar să discut câteva din problemele de actualitate pentru România, dar şi de la nivelul UE. Este categoric în plină desfăşurare un proces rapid de schimbare a UE şi în acelaşi timp, sunt procese particulare de interes pentru România, pe care doresc să le discut cu cei trei înalţi demnitari ai UE”, a spus Băsescu, joi, într-o conferinţă susţinută la Palatul Cotroceni.Președintele a precizat că, printre subiectele care ţin de interesele interne ale României, va aborda şi aderarea la Schengen.”Un subiect va fi MCV. După cum ştiţi, după evenimentele din 3-6 iulie, Comisia Europeană a decis să solicite pentru România un raport suplimentar care vizează în mod deosebit statul de drept, raport care trebuie finalizat până în luna decembrie”, a subliniat Băsescu.
Băsescu la Bruxelles: Discuții cu Rompuy, Barroso şi Reding despre MCV şi Schengen
ULTIMELE ȘTIRI