Președintele Traian Băsescu le-a reamintit băncilor străine că au făcut profituri uriașe în România, iar reducerea finanțării în timp de criză ar fi o lipsă de fair-play. Reacția a venit în urma declarațiilor Băncii Centrale a Austriei, cum că filialele din Europa Centrală și de Est trebuie să facă singure rost de bani pentru că se va reduce fluxul de capital spre această regiune.”Vreau să nu fim în situaţia de a le aduce aminte partenerilor europeni cât au condiţionat intrarea în UE de privatizarea sistemului bancar. Aţi obţinut profituri uriaşe, iar azi, dacă vă pregătiţi să lăsaţi România nefinanţată în perioadă de criză, vom considera o lipsă de fair play. Vreau să cred că nu se va întâmpla şi că nu vom fi puşi noi, cei care am venit mai târziu în UE, să plătim lăcomia băncilor, iresponsabilitatea atunci când acordau credite cu buletinul. S-au creat mecanisme europene de capitalizare a băncilor şi apelul meu este să apelaţi la aceste mecanisme, şi nu la sugrumarea economiei româneşti, prin diminuarea fluxurilor de capital necesare atât bugetului de stat, cât şi, mai ales, economiei private”, a avertizat preşedintele Băsescu.Alte declarații ale președintelui:– A fost stabilit un sens de prioritati nationale: agricultura, dezvoltarea infrastructurii și energia.
– România nu este o țară dependentă din punct de vedere energetic, pentru că ne producem necesarul
– Avem probleme în privința piețelor de energie. Povestea celebrilor ”băieți deștepți” este una căreia nu am reușit să-i pun capăt ca șef de stat.
– Un alt obiectiv în domeniul energetic este restructurarea companiilor de stat.
– Cu ocazia crizei am văzut costurile uriașe cu administrația, cu sistemele de protecție socială. De aceea reformarea statului și a sistemelor sociale sunt priorități. Romania a descoperit practica de a face politica cu bani publici in ultimii cinci ani.
– Numărul de salariați în România s-a redus cu 180.000, respectiv cu circa 5.000 de persoane pe lună. Acest lucru va continua. Numărul angajaților la stat va ajunge la 1,1 milioane de persoane la finalul anului 2012, de la 1,4 milioane.
-Programele de asistență socială costă 19 miliarde de lei. Ieri a trecut prin Parlament și legea care reduce numărul programelor de asistență socială.
– Sistemul de sănătate românesc este unul rigid, în care spitalele sunt societăți de stat, în care spitalele se adresează ministerului când au nevoie de un aparat, cu alte cuvinte un sistem nefuncțional. Sper ca cel mai târziu săptămâna viitoare proiectul de lege a sănătății să fie lansat în dezbatere și să fie adoptat cât mai repede, la începutul anului viitor.
– Ne vom continua politica anului 2011, pe de o parte reducerea costurilor de funcționare a statului, a celor nejustificate legate de asistență socială, și pe de altă parte, o creștere a investițiilor statului. România a fost statul european care a avut investiții publice de 5,9% din PIB, după noi fiind Polonia.
– România are un șomaj cu mai bine de două procente sub cel mediu al Uniunii Europene.
– De la un deficit de 4,4% la unul de 1,9% anul viitor este un salt care pare greu de realizat mai ales că și planificarea creșterii economice a fost una prudentă, de 1,5%.
– Obiectivul de absorbție a fondurilor europene este de 6 miliarde de euro. Absorbția acestor bani ne asigură o creștere sigură de 1,5%.
– Privind la scumpirea creditelor am ajuns la concluzia că nu avem dreptul să ne asumăm un deficit mai mare de 1,9%. Mergem pe această variantă, însă avem spațiu pentru a-l crește la 3,2%. Dacă ne atingem ținta de deficit de 1,9% ne-am putea propune un deficit zero în 2013.
– Menținem obiectivul de a intra în zona euro în 2015, pentru că îndeplinirea criteriilor nu face rău nimănui.
Băsescu le transmite băncilor străine: ”Vreau să cred că nu vom fi puşi să vă plătim lăcomia”. VEZI restul declarațiilor
ULTIMELE ȘTIRI