Șoferul unui microbuz pentru transportul elevilor a fost depistat BĂUT, luni dimineață, de către polițiștii clujeni.
”La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 7:50, pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Dej, a fost depistat un bărbat, de 45 de ani, din Dej, care conducea un microbuz de transport școlar pe traseul Șomcutul Mic –Dej, având o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat”, informează IPJ Cluj.
Șoferul a fost amendat cu 1.125 de lei, și i-a fost suspendat permisul pe o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.