• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Benzile dedicate pentru transportul în comun, puse in functiune la Cluj – CE PROBLEME au soferii

Benzile dedicate pentru transportul în comun, puse in functiune la Cluj – CE PROBLEME au soferii

Publicat: 22 august, 2017 09:02
Actualizat: 23 martie, 2022 05:10

Primăria Cluj-Napoca a implementat banda dedicată pentru transportul în comun pe axa Est-Vest, pe B-dul 21 Decembrie 1989 (între stația Someșul și strada Memorandumului, la intersecția cu strada Emil Isac). 

Banda dedicată s-a realizat la bordură, în locul parcărilor care au fost desființate. Noua reglementare de circulație a impus și interzicerea virajului la dreapta de pe B-dul 21 Decembrie 1989 pe strada Paris. Parcările desființate au fost relocate în parcarea de pe strada Năvodari, respectiv pe strada F. Joliot Curie (unde, odată cu instituirea sensului unic, au fost marcate și parcări pe ambele părți ale străzii). Precizăm faptul că au fost realizate 256 de locuri de parcare (pe strada Năvodari și pe strada strada F. Joliot Curie), în locul celor 132 desființate.

Primaria le recomanda conducatorilor auto care doresc să ajungă în zona Gară – P-ța Abator (dinspre cartierul Zorilor) – Gheorgheni să folosească traseul P-ța Avram Iancu – str. Cuza Vodă – str. I.P. Voitești – Pod Traian, care oferă o descărcare mai rapidă, față de circulația pe strada Constanța.

De asemenea, și în Piața Avram Iancu- latura estica, s-a dedicat o bandă transportului în comun, în prelungirea celei existente în Piața Ștefan cel Mare pe sensul de mers dinspre Piața Cipariu spre B-dul 21 Decembrie 1989. 

Primaria sustine ca aceste măsuri au fost luate în urma comisiei de circulație din 25 iulie 2017 și pe baza opiniilor exprimate la dezbaterea publică si face un apel la conducatorii auto să dea dovadă de înțelegere și să se conformeze noilor reglementări de circulație.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 mai, 2024
Chirurgul Achimaș-Cadariu cere campanie de informare pe tema vaccinării anti HPV: Suntem primii în UE la numărul cancerelor de col uterin
18 mai, 2024
Vasile Dâncu vrea să plece administrația Boc: Clujenii nu se mai mulțumesc cu promisiuni
13 mai, 2024
Impozitul uriaș pe care îl ai de plătit dacă te prinde ANAF cu venituri pe care nu le poți justifica
11 mai, 2024
PODCAST: Cătălin Priscorniță și Albert Deak, piloți de raliu și filantropi în Africa
11 mai, 2024
Viorel Băltărețu, candidat la Primăria Cluj-Napoca: Avem nevoie mai întâi de centura metropolitană, nu de metrou

L-am întrebat în cadrul emisiunii Punctul Critic pe fostul ministru al Apărării, senatorul Vasile Dâncu, ...

Fostul ministru al Apărării Vasile Dâncu: Despre armata obligatorie și riscul ca România să fie atacată de Rusia

Chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu cere lansarea de urgență a unei campanii de informare despre importanța vaccinării ...

Chirurgul Achimaș-Cadariu cere campanie de informare pe tema vaccinării anti HPV: Suntem primii în UE la numărul cancerelor de col uterin

Senatorul PSD Vasile Dâncu, care este candidat la alegerile europarlamentare, a declarat în emisiunea Punctul ...

Vasile Dâncu: Urmează cele mai importante alegeri din istoria Europei, în plin proces de schimbare a configurației geostrategice a lumii

Senatorul PSD Vasile Dâncu, care este candidat la alegerile europarlamentare, a declarat în emisiunea Punctul ...

Vasile Dâncu vrea să plece administrația Boc: Clujenii nu se mai mulțumesc cu promisiuni

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul intenționează să majoreze poate chiar din iulie salariul ...

Salariul minim, o nouă majorare din iulie? Ce spune Augustin Feneșan, prim vicepreședintele Consiliului Național al IMM-urilor

Află din acest articol impozitul uriaș pe care îl ai de plătit dacă te prinde ...

Impozitul uriaș pe care îl ai de plătit dacă te prinde ANAF cu venituri pe care nu le poți justifica

Fondatorul Blitz, Catalin Priscornita, și bunul său prieten Albert Deak au acceptat invitația la podcastul ...

PODCAST: Cătălin Priscorniță și Albert Deak, piloți de raliu și filantropi în Africa

Viorel Băltărețu, candidat la Primăria Cluj-Napoca, a afirmat în emisiunea Punctul Critic că orașul are ...

Viorel Băltărețu, candidat la Primăria Cluj-Napoca: Avem nevoie mai întâi de centura metropolitană, nu de metrou
Success message!
Warning message!
Error message!