• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Biserica Greco Catolică, dispusă să reia condiționat dialogul cu Biserica Ortodoxă

Biserica Greco Catolică, dispusă să reia condiționat dialogul cu Biserica Ortodoxă

Publicat: 14 iulie, 2011 13:34

Actualizat: 23 martie, 2022 07:40

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BGC) este dispusă să reia dialogul mixt cu Biserica Ortodoxă Română (BOR), însă doar cu anumite condiții. Cele două biserci au întrerupt dialogul în anul 2004, în urma unei decizii a BOR, iar de atunci conflictele de ordin patrimonial care au subminat de-a lungul ultimilor 21 de ani relațiile dintre cele două parți au continuat.Obiectivul dialogului mixt ar fi conform BOR ”promovarea unui climat frățesc de cooperare între cele două biserici românești”. Şi ÎPS Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al greco catolicilor precizează în scrisoarea deschisă adresată PF Daniel, Patriarhul ortodox, că Biserica Greco-Catolică a răspuns pozitiv acestui apel şi a propus constituirea unei Comisii pregătitoare care să stabilească agenda, principiile, tematicile şi metodologia de lucru a Comisiei Mixte de Dialog dintre cele două Biserici.“Din mesajele oficiale, Patriarhia Română a lăsat să se înţeleagă că Biserica Ortodoxă Română doreşte iniţierea unui dialog constructiv cu Biserica Greco-Catolică pentru a începe o nouă etapă în istoria relaţiei dintre cele doua Biserici româneşti.Din păcate, acţiunile din ultimele luni întreprinse de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române din teritoriu denotă contrariul „promovării unui climat frăţesc de cooperare”, principiu pe care l-aţi enunţat în scrisoarea iniţială de invitaţie la dialog nr. 4719/12.7.2010. Astfel, biserici greco-catolice continuă să fie demolate, distruse sau resfinţite, credincioşii greco-catolici continuă să fie ameninţaţi şi hărţuiţi, iar nu de puţine ori reprezentanţii Bisericii Ortodoxe au incitat la violenţă contra credincioşilor greco-catolici”, se arată în scrisoarea ÎPS Lucian Mureșan.Mai mult, continuă Arhiepiscopul Major al greco catolicilor, “recent Ierarhii celor două Sinoade Mitropolitane, ale Ardealului şi Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului întruniţi la Mănăstirea Râmeţ, în 4 iulie 2011, au reluat aceeaşi retorică împotriva Bisericii Greco-Catolice care a creat numai duşmănie şi conflicte între români în ultimii 20 de ani”.ÎPS Lucian Mureșan mai spune că Biserica Greco-Catolică a înaintat BOR o listă de cereri înaintea unei întâlniri viitoare a Comisiei pregătitoare:1. Oprirea oricăror acţiuni care vor schimba, altera, distruge sau afecta în orice fel arhitectura, forma ori înfăţişarea originală a proprietăţilor greco-catolice (biserici, case parohiale, cimitire) primite de Biserica Ortodoxă Română în 1948 de la guvernul comunist.2. Oprirea resfinţirii de către Biserica Ortodoxă Română a proprietăţilor menţionate la punctul 1 până când, în cadrul Comisiei Mixte de Dialog, Biserica Greco-Catolică va fi de acord cu acest lucru de la caz la caz.3. Accesul nestânjenit al preoţilor şi credincioşilor greco-catolici în cimitire pentru a-şi putea înmormânta morţii ori să îi viziteze pe cei decedaţi.4. Oprirea ameninţării şi hărţuirii credincioşilor greco-catolici de către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.5. Condamnarea în mod public a decretului din 1948 de desfiinţare a Bisericii Greco-Catolice ca fiind un act nedrept, abuziv şi criminal îndreptat contra Bisericii şi credincioşilor greco-catolici, precum şi disocierea de efectele lui”.BGC a anunţat şi componenţa Comisiei greco-catolice de pregătire a lucrărilor Comisiei Mixte de Dialog:

  • Preasfințitul Părinte Virgil, Episcop Eparhial de Oradea-Mare – Președinte;
  • Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, Episcop Eparhial de Maramureș;
  • Preacucernicul Părinte Nicolae Anușcă, Director Caritas Mitropolitan Blaj;
  • Preacucernicul Părinte Daniel Avram, Cancelar al Episcopiei de Cluj-Gherla.

Greco catolicii îşi exprimă dorinţa ca schimbul de corespondență oficială pe tema reluării dialogului să fie adresată preşedintelui Traian Băsescu.„Soluţionarea amiabilă a unor divergenţe patrimoniale apărute în urma unor conjuncturi istorice neprielnice”, cum spuneaţi în scrisoarea din 2 martie 2011, nu va putea fi realizată folosind aceleaşi acţiuni şi aceeaşi retorică ce a perpetuat aceste divergenţe. Dorim să vedem, de aceea, paşi concreţi din partea Bisericii Ortodoxe Române care să demonstreze că doreşte în mod real un dialog constructiv, iar precondiţiile solicitate mai sus sunt un prim pas în acest scop.Credem că încrederea şi cooperarea odată realizată în lucruri mici se va putea extinde şi la alte teme de interes comun, dincolo de problema patrimonială”, se mai arată în scrisoarea ÎPS Lucian Mureșan.După evenimentele din 1989, Biserica Greco-Catolică a fost repusă în legalitate după aproape 50 ani de clandestinitate. În 1948, statul comunist a confiscat toate bunurile Bisericii Greco-Catolice și le-a oferit Bisericii Ortodoxe Române. După 1990, revendicările de ordin patrimonial au făcut imposibil un dialog real între cele două biserici românești, scrie danpatrascu.eu.Potrivit aceleiaşi surse, a fost înființată, totuși o comisie mixtă de dialog între BGN și BRU, însă dialogul a fost întrerupt în anul 2004. Din acel moment și până astăzi, relațiile dintre BGC și BOR nu au fost dintre cele mai amiabile. Bisericile confiscate au fost revendicate în instanță de către BGC, iar hotărârile judecătorești au fost mereu în favoarea BGC, știindu-se bine că Uniunea Europeană a fost și este foarte atentă atunci când vine vorba de retrocedarea bunurilor confiscate abuziv de către regimul comunist.Ulterior, s-a mai iscat un scandal atunci când mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu s-a împărtășit într-o biserică greco-catolică din Timișoara. Ulterior, Sinodul BOR a interzis preoților ortodocși orice formă de slujire împreună cu preoții greco-catolici. Dacă până atunci, în multe locuri se întâmpla ca preoții să celebreze împreună cununii, înmormântări sau alte ierurgii, din acel moment, acest lucru nu a mai fost posibil.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2024
Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”
30 septembrie, 2024
La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
30 septembrie, 2024
Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

Vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan, a prezentat ...

TOP 3 consecințe ale respingerii aderării României la Spațiul Schengen terestru

Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu nu crede că PNL va ieși de la guvernare: „E campanie ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: PNL va ieși de la guvernare PLUS Cel puțin două partide din România ar trebui interzise

În sezonul rece, confortul termic din locuință devine o prioritate pentru fiecare dintre noi. O ...

Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric

Alegerea unei centrale termice este o decizie importantă, care va influența confortul și eficiența energetică ...

TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
Success message!
Warning message!
Error message!