• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • BISERICA ORTODOXĂ se opune proiectului Roșia Montana: „Degeaba ne caută politicienii”

BISERICA ORTODOXĂ se opune proiectului Roșia Montana: „Degeaba ne caută politicienii”

Publicat: 18 septembrie, 2013 12:12

Actualizat: 23 martie, 2022 06:07

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, a reamintit la Realitatea TV că Sinodul BOR s-a declarat încă de acum zece ani împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.”Se împlinesc zece ani de când Sfântul Sinod şi-a exprimat public punctul de vedere împotriva proiectului Roşia Montană. Creaţia, mediul sunt dar de la Dumnezeu care trebuie prezervat. Sunt aceste probleme de patrimoniu, care în viziunea celor care au iniţiat proiectul, ar trebui să dispară. Nu mai vorbesc de frumuseţea divină a acestui loc. Punctul de vedere al Sfântului Sinod s-a bazat pe poziţia Academiei Române. Şi în acest moment, poziţia Bisericii este neschimbată din acest punct de vedere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, la Realitatea TV.”Nu suntem împotriva dezvoltării economice a României, dar nu trebuie să distrugem acea regiune pentru vecie. Degeaba ne caută politicienii români, aici nu e nimic de negociat, doar dacă se schimbă situaţia radical”, a adăugat Stoica.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Investiții Imobiliare 2025. CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, face radiografia pieței imobiliare 2025 într-un podcast găzduit ...

Investiții imobiliare 2025 – CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, îți spune cu cât mai cresc prețurile la Cluj

Accesoriile sunt detalii esențiale care pot transforma orice ținută, oferindu-ți ocazia să îți exprimi personalitatea ...

Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon

Augustin Fenesan de la IMM România analizează creșterea PIB-ului României pe cap de locuitor, evidențiind ...

PIB-ul pe cap de locuitor, umflat artificial în România: nu trăiesc atât de bine românii

Prim vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre intenția noului ministru ...

Augustin Feneșan de la IMM România, analiza momentului despre limitarea plăților cash

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social. ...

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA, ales președinte al Consiliului Economic și Social

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan
Success message!
Warning message!
Error message!