Bogdan ”Bodo” Marin, solistul trupei Proconsul, a povestit pentru EVZ, despre relaţia pe care o are cu Traian Băsescu, fostul său socru.”Pentru fostul meu socru eu am un respect cu totul şi cu totul deosebit. Dincolo de jocurile care se tot fac pe scena politică, eu vă pot vorbi despre el ca om. Niciodată, dar absolut niciodată, Băsescu nu a fost incorect. El e genul extrem de corect: te bate pe umăr, îţi spune „vezi că te lovesc” şi o face, dar doar faţă în faţă. Traian Băsescu nu e un tip uneltitor, niciodată el nu a lovit un om pe la spate aşa cum a fost prezentat, în nenumărate rânduri, de presa implicată politic şi cred că 80% din ceea ce s-a scris despre el sunt invenţiile adversarilor lui politici. Cred însă că a avut pe lângă el şi oameni care nu l-au susţinut, care l-au săpat la greu, iar el culege acum ponoasele”, spune Bodo.Chiar dacă a divorţat de fiica cea mare a preşedintelui, Ioana, relaţia cu Băsescu pare să se fi păstrat.”Am mai vorbit cu el, din păcate nu atât de mult pe cât mi-aş dori pentru că e un om foarte ocupat. Dar m-a mai sunat, m-a întrebat ce mai fac, am păstrat o relaţie chiar foarte bună”, mai spune cântăreţul
Bodo de la Pronconsul despre fostul lui socru, Traian Băsescu
ULTIMELE ȘTIRI