BOŞTINĂRITU a fost în trecut o afacere rentabilă, însă acum este falimentară, deși produsele apicole sunt în continuare foarte căutate. Dar ce este boștinăritul?
„Boştinarii” reprezintă o categorie de oameni care se deplasează în întreaga ţară de unde achiziţionează faguri vechi, resturi de ceară, din care prin topire, după procedee din ce în ce mai performante, obţin cantităţi mari de ceară. Boştinarii în urma comerţului cu ceară (altfel destul de scumpă), au ajuns să fie printre cei mai înstăriţi oameni din sat. Îşi construiau cele mai frumoase case, erau fruntaşii satelor, făceau acte de caritate, ajutănd şcolile şi bisericile cu însemnate sume de bani.
Boștinarii în istorie
Primele date despre această activitate sunt menţionate în anul 1404, de către Dimitrie Cantemir. Ceara din ţara noastră a ajuns să fie cea mai apreciată ceară din Europa pentru calitatea şi parfumul ei excepţional, exista o bursă europeană care se ghida după ceara românească.
Mai târziu, odată cu apariţia petrolului, cererea de lumânări a început să scadă. De asemenea, cultivarea sfeclei de zahăr a dus la înlocuirea mierii cu zahăr, în consecinţă apicultura a intrat în declin. În secolul al – XVIII – lea, apicultura românească s-a redresat vizibil.
Începând cu anul 1840 apar primele menţiuni despre „boştinari, hoştinari, voştinari”, numiţi astfel după zonele din ţară în care activau. Cei mai mulţi boştinari erau semnalaţi în jurul Sibiului, Avrigului, Bistriţei, Sebeşului.
Aceştia cutreierau întreaga ţară de unde achiziţionau ceară, faguri vechi, resturi de ceară. În schimbul acestor produse, „boştinarii’” dădeau faguri artificiali produşi la fabricile din ţară.
De obicei, pentru un fagure vechi de care apicultorul nu mai avea nevoie, acesta primea în schimb 1 foiţă de fagure artificial. Atât apicultorul cât şi „boştinarul” erau mulţumiţi.
Apicultorul pentru că el neavând o tehnologie de a obţine ceara nu scotea aproape nimic din acel fagure, în timp ce „boştinarul’” reuşea ca dintr-un fagure să scoată ceară pentru 3—5 faguri artificiali.
Oameni avuți
Ceara fiind un produs destul de scump, a făcut ca aceşti boştinari să fie oameni destul de avuţi. Odată cu apariţia comunismului apicultura sa dezvoltat şi mai mult prin faptul că veniturile erau scutite de impozite. S-au introdus stupine în Ferme Apicole, CAP-uri, IAS-uri astfel încât numărul boştinarilor a crescut mult.
Dar mai târziu odată cu industrializarea forţată, interesul pentru această activitate a scăzut mult, tinerii preferând să se mute la oraş. În prezent această activitate se mai practică doar în câteva locuri din ţară: Sebeşul de Jos, Avrig, Căianul Mic şi Căianul Mare din judeţul Bistriţa. Dintre sute de ,, boştinari’’, câţi existau în localităţile enumerate mai sus au mai rămas foarte puţini.
AUTOR: Nicolae RACOLȚA