Instinctul sistemului mercantil, expert în buzunărirea contribuabilului, este înfrânt de dorința funcționarului de a huzuri într-o “binemeritată” minivacanță. Pentru că, dacă 1 mai muncitoresc pică joi și e liber de la Guvern și Internaționala Socialistă, ar fi blasfemie ca vineri să învingă hatârul capitalistului și lumea să se înhame iar la muncă. Mai ales că vine weekendul.
Nu de mult, a fost Paștele. 20 aprilie a fost Învierea Domnului, apoi prima și a doua zi de Paști, de asemenea nu s-a lucrat. Miercuri, toți au lăsat-o mai moale. Au ciocnit un ou, au mai gustat colegial la birou din sarmale și prăjituri. De sfântul Gheorghe, mare păcat să lucrezi. A urmat joi, o zi lucrătoare atât de izolată încât a fost cu totul ignorată. Vineri a fost iar sărbătoare mare: Izvorul Tămăduirii. Sâmbătă și duminică. Pauză de la orânduire.
A urmat o săptămână de sieste, vaiete și recuperări. Nici iarba n-a crescut. Intoxicat de drob, tentat de mic, RAR a făcut programări la calendele grecești. Aproape orice dosar mai important depus pe la instituțiile de bine ale patriei a fost amânat înainte de Paști până după Ziua Muncii. Ghișeele și-au hâșâit contribuabilii, cu o neobișnuită lehamite de bani. Cuprinse de tensiunea sosirii zilei de 1 Mai, porțile insituțiilor publice au fost ferecate cu satisfacție de portari. Birocrația a fost închisă în cușcă. Funcționarul nostru s-a închinat încă o dată la marxism, dar a fost și un bun creștin ordodox, în acord fin cu natura zilei libere.
Va veni, însă, și ziua de luni. O zi în care deja aerul văratic se va simți din plin în oraș, va năvăli prin ferestrele larg deschise ale birourilor. Se vor planifica, bineînțeles, alte lucruri, mai serioase. Concedii adevărate, nu minivacanțe atât de traumatizante prin scurtimea lor de-o zi, două.