Parlamentul de la Sofia a votat o lege prin care se interzice purtarea de veșminte care acoperă sau ascund fața, cu alte cuvinte, a interzis burka. Bulgaria devine astfel a treia ţară din Europa, după Franta si Begia, care interzice pe întreg teritoriul portul vălului islamic în public, informează Digi24
Proiectul de lege fusese votat în primă lectură, în iunie, după dezbateri aprinse, în condițiile în care Bulgaria are o comunitate musulmană semnificativă.
Interdicția va fi aplicată în instituțiile publice, în locuri în care sunt furnizate serivicii publice, administrative sau educațiuonale, unde au loc activități publice sportive și culturale.
În opinia celor care au inițiat legea, purtarea veșmântului islamic ar putea facilita actele de terorism ce ar viza un număr mare de victime.
Interdicția nu se va aplica în cazul locurilor private – locuințele oamenilor – și în locurile oficiale de rugăciune.