La Cluj are loc marți, 4 decembrie, de la ora 19:00, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Str. Sindicatelor nr. 7, proiecţia unui film rar, adaptat pentru nevăzători – ”Bună. Ce faci?”. Fundația Cartea Călătoare (Focșani) cu sprijinul Fundației ORANGE în colaborare cu Asociația Nevăzătorilor din România și Departamentul de Psihopedagogie Speciala (UBB Cluj) va prezenta filmul „Bună! Ce faci?” în regia lui Alexandru Maftei, cu Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu în rolurile principale.Filmul poate fi vizionat de către publicul larg. Nevăzătorii vor asculta în căşti explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului (decoruri, costume, mimică, etc.)În perioada noiembrie 2012 – octombrie 2013 Fundaţia Cartea Călătoare va derula proiectul „Caravana cinematografică pentru nevăzători” care îşi propune să faciliteze accesul la cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere prin accesibilizarea unui număr de 16 filme artistice şi difuzarea acestora în cinematografe.Pentru prima dată în România nevăzătorii din întreaga ţară vor putea viziona filme cu descriere audio în cinematografe.Aceste proiecţii vor reprezenta o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor.Pe parcursul proiectului se va organiza şi o caravană cinematografică cu filmele realizate în biblioteci publice din ţară, filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România, licee pentru deficienţi de vedere.Proiectul, derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, este realizat cu sprijinul Fundaţia Orange România care oferă o finanţare de 28.930 Euro.FUNDAȚIA CARTEA CĂLĂTOARE a participat în anii 2009, 2010 şi 2012 la Festivalul Internaţional de Film Transilvania cu trei proiecţii speciale destinate persoanelor cu deficienţe de vedere.Pentru prima dată în România, nevăzătorii au avut şansa de a urmări un film în cinematograf, în condiţii similare de accesibilitate cu orice altă persoană din societate. În această lume plină de limitări care le sunt impuse în mod firesc de natura handicapului şi de o societate prea puţin deschisă spre a le accesibiliza mediu fizic, informaţional şi comunicaţional, persoanele cu deficienţe de vedere din Cluj Napoca au avut parte de câteva ore de normalitate.Nimic nu se compară însă cu imensa bucurie pe care au simţit-o cei cărora aceste filme le erau destinate. Câteva dintre mărturiile acestora, de pe forumul organizaţiei Pontes din Cluj Napoca
(http://www.pontes.ro/ro/forum/viewtopic.php?t=1953&sid=9b19830c46485187ef31f1a4d7dd5b53).Carmen T: „Eu am fost foarte încântată. Filmul nu m-a impresionat prea mult, dar am descoperit că într-adevăr daca urmărim un film fără să-l vedem, pierdem o foarte mare cantitate de informaţii. Cred că genul ăsta de filme chiar reuşeşte să ne dea puţină normalitate, sau cum se zice, puţină incluziune…“Manu: „Excelente explicaţiile, atât cât să nu fie deranjante, dar suficiente. Aşa chiar am merge la film… Măcar o dată la lună să existe pe undeva prin vreun cinematograf din Cluj un astfel de film…“Proiectul își ca normalitatea să nu mai fie un fapt excepţional şi cât mai mulţi nevăzători să poată merge în cinematografe şi să urmărească filmele alături de familie.
”Bună, ce faci?”, un film RAR, accesibilizat pentru nevăzători, va fi proiectat marți la Cluj | SECVENȚĂ FILM
ULTIMELE ȘTIRI