Omul de afaceri Călin Stoia, cercetat pentru dare de mită în dosarul Apostu, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj şi în altă cauză, pentru trafic de influenţă.În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:”La data de 28 august 2011, inculpatul Stoia Călin Mihai a lăsat să se creadă faţă de un denunţător că are influenţă, prin intermediul unor persoane, asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de decizie în cadrul Guvernului României pe care îi poate determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei Ioneşti, judeţul Vâlcea, provenite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011. Demersul denunţătorului s-a realizat în numele reprezentanţilor unei societăţi comerciale care erau interesaţi în decontarea unor lucrări de reabilitare a unor drumuri comunale efectuate în perioada 2008 – 2009. Inculpatul Stoia Călin Mihai i-a comunicat denunţătorului că va interveni doar dacă persoanele care urmau să facă demersuri pe lângă funcţionarii publici în cauză vor primi 100.000 de euro, adică 10% din valoarea totală a sumei solicitate. Cu toate acestea, Primăria comunei Ioneşti, judeţul Vâlcea nu a primit în anii 2010 şi 2011 sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. La data de 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile faţă de Stoia Călin Mihai în cauza penală în care se fac cercetări şi faţă de inculpatul Apostu Sorin”, au arătat procurorii DNA.Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.
Călin Stoia, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
ULTIMELE ȘTIRI