Mai multe personalităţi din Cluj-Napoca s-au arătat plăcut impresionate de campania iniţiată de BuzzNews în partneriat cu I Love Cluj, „Salvaţi bradul de Crăciun”. Printre acestea se numără preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, viceprimarul Laszlo Attila, vicepreşedintele PSD Cluj Aurelia Cristea, dar şi activiştii Szakats Istvan, Adi Dohotaru sau actorii Teatrului Naţional Ramona Dumitrean sau Emanuel Petran.Cu toţii au apreciat campania drept o iniţiativă frumoasă şi necesară şi au promis că îşi vor cumpăra brăduţi la ghiveci, asta dacă nu au făcut-o deja.”Este o idee genială. Eu încă din primăvară am cumpărat un brad, pe care l-am plantat în curtea casei şi care va fi în mod oficial bradul nostru de Crăciun, cel pe care îl împodobim. Oricum în ultimii 20 de ani noi nu am avut brad tăiat, pentru că mi se pare o mârşăvie”, a declarat Szakats Istvan, preşedintele fundaţiei AltArt.”Eu oricum vroiam să îmi cumpăr brad la ghiveci, pentru că nu sunt de acord cu defrişările, iar după Crăciun îl voi planta la mine în grădină”, a subliniat şi actriţa Ramona Dumitrean.”Este o iniţiativă foarte frumoasă, în consesc cu ceea ce simt eu pentru natură, de care trebuie să avem grijă şi cu care trebuie să trăim în armonie. Nici nu m-am gândit încă ce brad să iau, dar aş fi dispusă să cumpăr un astfel de brad. Eu oricum am plantat unul în curte, dar încă e micuţ”, a explicat Aurelia Cristea.”Este un gest nobil, nu mai tai un brad pe care apoi îl arunci. Sunt de acord cu achiziţionarea unui brad la ghiveci”, consideră actorul Emanuel Petran.”Da, aş achiziţiona un brad la ghiveci. Nu am luat încă brad pentru că nu am avut timp, sper să am timp, şi este o idee bună să iau un brad la ghiveci”, a recunoscut şi preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.”Noi până acum am avut brad de plastic, pentru că nu sunt de acord cu tăierea brazilor. Dar clar sunt în favoarea brazilor la ghiveci. Voi merge acasă de Crăciun şi încerc să o conving pe mama să luăm un brad la ghiveci, pe care să îl plantăm apoi la ţară”, a declarat liderul Grupului pentru Acţiune Socială (GAS), Adi Dohotaru.”Este o idee foarte bună. Noi purtăm această discuţie de câţiva ani, ducem negocieri. Am luat un brăduţ la ghiveci pentru cei doi copii, să fie al lor, pe care intenţionăm apoi să-l plantăm apoi, nu ştim încă unde. Este o idee bună, mi-a plăcut aceasta campanie. O altă idee simpatică este să închiriezi un brad la ghiveci de la pepinieră pe care apoi să-l returnezi”, a explicat viceprimarul Laszlo Attila.BuzzNews.ro şi I Love Cluj lansează campania “Salvaţi bradul de Crăciun”, pentru a-i încuraja pe clujeni să cumpere braduţi la ghiveci.Obiectivul campaniei este acela de a reduce cât mai mult posibil tăierile masive de brazi în perioada sărbătorilor de iarnă. Consecinţele afacerii cu pomi de iarnă retezaţi din pădure pot fi văzute în ianuarie, când pubelele sunt pline de braduţi uscaţi.Dacă veţi cumpăra brazi la ghiveci, pomii care ne-au luminat sărbătorile pot rămâne în casele sau grădinile noastre, ca decoraţiuni naturale, sau pot fi plantaţi în pădure, în mediul lor natural. Fii bun de Crăciun: adoptă un brăduţ la ghiveci!Clujenii care îşi doresc să achiziţioneze braduţi de Crăciun la ghiveci o pot face pentru sume cuprinse între 50 şi 600 de lei. Brazii la ghiveci se găsesc zilele acestea cam peste tot. La sediul Ocolului Silvic, brăduţii la ghiveci pot fi achiziţionaţi contra sumei de 130 de lei.
Campania „Salvaţi bradul de Crăciun” îşi arată efectele: VIP-urile clujene cumpăra şi ele brad la ghiveci
ULTIMELE ȘTIRI