Penitenciarul Gherla a organizat vineri o competiție de tenis cu piciorul la care au participat 5 echipe. Competitoarele au fost echipa „C.S. Victory” – campioană mondială şi care activează în campionatul naţional de fotbal – tenis, două echipe reprezentative din comunitatea locală şi două echipe formate din persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Gherla.La activitate au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Cluj ocazie cu care s-a prelungit protocolul de colaborare dintre această instituţie şi Penitenciarul Gherla.Acţiunea se înscrie în recomandările europene pentru penitenciare care subliniază importanţa iniţierii şi menţinerii legăturii dintre persoanele private de libertate şi societatea civilă.De asemenea, această acţiune cu caracter educativ vizează diversificarea ofertei educaţionale pentru populaţia carcerală. Menţinerea tonusului fizic şi psihic al persoanelor private de libertate are ca scop echilibrarea comportamentală în scopul facilitării reinserţiei sociale al acestora.
Campionat de tenis cu piciorul la Penitenciarul Gherla
ULTIMELE ȘTIRI