Care sunt țările de unde ne vin legume cu pesticide

Publicat: 11 mai, 2016 09:52

Actualizat: 23 martie, 2022 05:17

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au controlat, în primele patru luni ale anului, 3.854 de transporturi de produse de origine non-animală, care au ca risc asociat prezenţa de reziduuri de pesticide, fiind eliberate buletine pentru 822 dintre probele prelevate, şapte dintre acestea prezentând depăşirea limitei maxime admise pentru astfel de reziduuri.

Rezultate neconforme s-au înregistrat la următoarele produse: o probă de tomate provenite din Iordania, o probă de ardei iute, provenit din Iordania, o probă de mere, provenite din Macedonia, patru probe de fasole boabe, provenite din Etiopia.

Potrivit unui unui comunicat al ANSVSA, în perioada 1 ianuarie – 4 mai 2016, inspectorii ANSVSA au controlat un număr de 3.854 de transporturi de produse de origine non-animală, care au ca risc asociat prezenţa de reziduuri de pesticide şi au prelevat, pentru determinări de laborator, un număr de 862 probe.

Pentru cele 862 de probe prelevate şi transmise pentru analiză, au fost eliberate buletine pentru un număr de 822, restul aflându-se în curs de finalizare a determinărilor de laborator. Dintre cele 822 de probe analizate, şapte probe au prezentat depăşire a limitei maxime admise pentru reziduuri de pesticide, restul probelor analizate având rezultate conforme.

‘Verificările au fost realizate în posturile de inspecţie la frontieră şi punctele finale de import şi au vizat determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele provenite din import”, precizează ANSVSA.

Tot în această perioadă, inspectorii ANSVSA au efectuat o serie de verificări la depozitele de destinaţie pentru produsele de origine non-animală. Probele, prelevate cu ocazia acestor verificări, au fost supuse analizelor de laborator, rezultând un număr de 126 probe conforme şi trei probe neconforme: o probă de ardei kapia roşu, o probă de rodii şi o probă de lămâi. Toate probele cu rezultat neconform au provenit de la transporturi de fructe şi legume cu origine Turcia.

Conform procedurilor, loturile neconforme au fost dirijate către neutralizare, subliniază ANSVSA.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
9 mai, 2025
Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania
10 martie, 2025
Stadiul lucrărilor la noua creșă care se construiește în Baciu
5 martie, 2025
Loc de joacă modern în satul Suceagu
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines. Noua rută ...

Aeroportul Internațional Cluj inaugurează zborurile directe Cluj–Istanbul operate de Pegasus Airlines

Alegerea unui cărucior potrivit pentru copilul tău este una dintre cele mai importante decizii cu ...

Cum contribuie un cărucior 3 în 1 la confortul și siguranța copilului tău

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM au sărbătorit astăzi, ...

VIDEO Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2025

IMM România a fost recompensată la Palatul Cotroceni de Președintele interimar al României, Ilie Gavril ...

Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, în grad de Cavaler,acordat IMM Romania

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat cât vor mai dura lucrările prevăzute în localitate ...

Cât mai durează proiectele Companiei de Apă în Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că a fost depusă documentația pe Programul Național ...

Când ar putea ajunge gazul în satele Suceagu, Rădaia și Mera

Transformarea băii într-un spațiu plin de personalitate și stil începe cu alegerea paletei de culori ...

Combinații de culori pentru o baie cu personalitate

Prim-vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a declarat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul Chiș că ...

Augustin Feneșan: România, pregătiri discrete în caz de război
Success message!
Warning message!
Error message!